![[info]](http://p-stat.livejournal.com/img/userinfo.gif){kind=small}
GRecia de la GReieri
20 iulie, Grecia ’s în Cosmos şi – din păcate – nu pot să zic ÎN SFÎRŞIT (ca orice copil sovietic care a crescut mare), pentru că-s doar în hotelul Cosmos; şi de aici „pămîntul e albastru” – dar de la mare! ieri am fo toată ziua pe drum, alaltaieri am traversat Bulgaria, era noapte, dar am trecut printr-o ţară sărăcăcioasă, începînd de la graniţă, oraşe naşpa, cu staţii de autobuz preistorice, o cutie de fier ruginit sub care te temi să te ascunzi de soare sau de ploaie – poate că noaptea e de vină, am păţit-o şi cu alte locuri, noaptea evidenţiind (la prima vedere, din mers) numai chestiile întunecate şi urîte, iar ziua descoperind cu totul şi cu totul altceva. cred că şi Bulgaria are – trebuie să aibă - părţi frumoase, mai ales că am prins ceva în zori, la graniţa dinspre Grecia, unde chiar că mi-a plăcut – şi cheile, şi verdeaţa, şi pădurile, cel mai tare m-a încîntat că toate inscripţiile sînt cu grafie chirilică, exact ca-n copilăria mea, am avut o senzaţie caldă, duioasă, deosebită, doar că la noi totul era înfloritor şi frumos - viitor luminos, iar la ei pare invers. Grecia (ziua, cel puţin) pare o ţară nelocuită, parcă toţi ar fi emigrat din cauza căldurii – motiv fffffffffff serios pentru... orice, de altfel. iată o ţară în care nu cred c-aş putea locui – în primul rînd din cauza căldurii, care e mult-mult mai insuportabilă decît gerul. uf, dacă încălzirea globală face din Est un fel de Grecie tre să-mi pregătesc bagajele şi să mă autodeportez într-un loc ceva mai uman - de exemplu în Siberia.
’s cu K, la un festival internaţional de muzică de cor din Ermioni, un orăşel din Peloponez (insula lu’ unu’ Pelops, rege legendar, cică), sudul Greciei, doar că sîntem cazaţi într-un orăşel şi mai mic, un port, de fapt – Porto Heli (deci am traversat toată Bulgaria şi toată Grecia ca să ajungem aici şi doar pentru... o cîntare? nu despre mine e vb, eu ştiu pt ce am venit, dar fetele astea au mers atîta ca să ajungă aici pentru cîteva piese la un festival?). cum am ajuns am căutat imediat marea, care se vede de la fereastră, doar că nu e chiar marea-marea, ci un fel de penis al ei (unul dintre miile, nu e unic, vai), o scursură din mare, care-mi aminteşte de lacul ăla lung de la Vatra sau acela de la Caplani, cu apă foarte sărată, care te ridică la suprafaţă şi nici nu te lasă să înoţi „băieţeşte”, că-ţi ridică picioarele la suprafaţă. ieri am dormit la o mănăstire-biserică, nu-mi dau seama de ce, pt că a trebuit să ne trezim la 5 ca să ajungem „la timp” aici. azi am fost pe insula Hidra, am făcut sute de poze pînă acum, pentru mare şi stînci, altfel – încep să am o părere mult mai bună despre România, incomparabil mai frumoasă decît Grecia mult lăudată, care fără Istoria Antichităţii ar fi aproape de zero.
21 iulie, GRecia de la GReieri
flori, pe marginea drumului sau între benzi – plin de leandri, lut, dealuri chele sau acoperite cu tufişuri ca un păr creţ şi cactuşi, cactuşi în loc de iarbă, căldură insuportabilă, transpiraţie continuă, mare, ape şi un fel de grrrrrrrrrrrrrreierrrrrrrri care te creieresc continuu, nu se opresc niciodată din zgîriat pe nervi, nici ziua, nici noaptea, zile şi nopţi de greiereală necontenită. băi, ăştia-s mai sîcîitori decît femeile, muştele şi ţînţarii şi nu cred că un turist se poate obişnui cu aşa ceva (îmi acoperă şi Tiamat-ul, şi Sepultura, parcă aş sta mereu sub un stîlp de înaltă tensiune, doar că e şi mai enervant, mai ales că nu-i vezi niciodată şi nu poţi să le fuţi una ca să mai tacă).
ieri am ieşit din Port pînă pe insula Hidra pe acelaşi vapor cu grupul din Odesa. seara Ana, fata care cîntă prin cluburile braşovene, prietenă cu K, acum solista unei trupe noi, a zis că toată ziua a fost un singur lucru mişto – că am înotat la Hidra (alaltaieri cel mai impresionant a fost Canalul de Corint).
dirijoarea corului l(n)e-a făcut cu nervii, şi pe ele, şi pe ceilalţi – aşa dădăceală & jigniri n-am văzut nici în filme. şoferul a zis că-i „comunistă”, de fapt pute a stalinism. în comparaţie cu noi, ucrainenii au un conducător ca-n fimele despre odesiţi, haios, super detaşat, prietenos, glumeţ, simpatic. ca să ne spună nouă că trebuie să ne întoarcem la 13,30 la vapor profa a făcut înainte de plecare o şedinţă şi a ţinut un discurs de grădiniţă (grupa mare), le-a trimis pe fete (cea mai mică – de liceu, multe – profe sau studente la conservator) să-şi lase costumul de baie în camere, că Hidra e insulă turistică, nu e făcută „ca să vă dezgoliţi voi acolo”, a ordonat ca nimeni să nu intre în apă şi să nu facă plajă, apoi, pe drum, uitîndu-se lung la o tipă mai grasă din cor, a zis cu multă răutate: „Defect de construcţie. Rebut”. OK, artiştii sînt răi & răutăcioşi ori buni & binevoitori (ambele cam la limită), asta e de înţeles, ştiu fb despre ce e vorba, dar jignirile astea se ţin lanţ (două fete – „curveturi” – şi-au cerut voie să plece cu prietenii „de familie” pînă unde ne vom opri, rsăpunsul primit fiind „din partea mea puteţi şi să muriţi”; „muiţi”, cum zice nepoţelul lu’ K) şi e vorba de propriul cor, nu de concurenţi etc. văd că toate-s supărate pe ea, fiecare avînd un alt motiv, la fel de pe bune, de neuitat. înainte de a ne porni, am vorbit cu Andreea, fostă profesoară de chimie la liceul pedagogic, că o ştie, Andreea înroşindu-se pe loc. cînd erau colege n-o lua niciodată în seamă în cancelarie şi nici nu-i răspundea la salut, iar după vreo 2 ani de muncă a întrebat-o dacă e colegă cu ea. „şi cînd te ştergi la fund nu te tai cu unghiile astea?”. ucraineanul i-a anunţat că se întorc pe (acelaşi) vapor la 14,30 pe un ton de Nikulin, cu multe poante şi glume. că la 14,30 vaporul porneşte spre Odesa şi cine rămîne pe Hidra nu e nici o problemă, rămîne în Rai. au venit cu cinci minute înainte de pornirea vaporului, s-au întors la vapor cu 5 minute înainte de întoarcere, primul lucru făcut pe Hidra a fost să sară în mare. îmbinarea frumosului cu utilul, frate, munca e muncă, distracţia e distracţie, mîncarea e mîncare, fututul e futut, ibati tak karolevu. normal că am găsit o super „plajă” şi am intrat în mare, cu K şi cu Ana, iar la alta - Diana şi Ioana (unicile cu care am fost şi la marea din Porto Heli, a, şi familia Popescu-Ivan sau Ivan-Popescu, încă se discută la temă), celelalte erau pleoştite de la atîta zăpuşeală şi nici măcar nu vizitaseră insula, ci doar „centrul”. păi noi am şi înotat, dar am şi umblat peste tot, cînd m-am uitat de jos, la nivelul mării, pe unde am ajuns nu mi-a venit să cred. seara în program a fost o „expoziţie” la primăria din Ermioni, unde va fi şi concertul de azi. Ana şi-a cerut voie să nu meargă la expo, că are de învăţat cîntecele pentru festivalul de blues de la Braşov, unde vor cînta chiar în prima zi după întoarcere. ce-a ieşit e de nepovestit, super-expoziţia vieţii fiind 5 măsuţe în cruce în curtea primăriei – una cu suc (ei, Cola (contrafăcută, un fel de Cola de la Izvorul Minunilor) şi Fanta, nimic grecesc), una cu vin (mi-am cumpărat 2 sticle, că e chiar vin din Ermioni), una cu brichete, una cu prăjituri şi una cu nişte exemple de proiecte de construcţie. atît. după ce-am văzut asta (fără a şti că deja am vizitat „expoziţia”, îl întreb pe prof, un bătrînel simpatic şi înţelept, soţul profei) unde e expoziţia, să o vizităm, dacă tot am ajuns aici, el a zîmbit şi a zis: „asta a fost expoziţia”. expoziţia pulii mele. asta după ce ne-am cărat atîta drum şi s-au pierdut atîţia nervi. au fo şi alte faze memorabile. sucul se da gratis, trebuia să stai în rînd pt un păhărel cu suc cu multă gheaţă, gheaţă cu suc, în fine, bună idee. ajung cu rîndul la suc, după juma de oră, lîngă mine, în faţă, e un băiat de 2 metri şi ceva, 2 fete din cor, aşteptăm, intră tipa de la Reduta, numită „Safta”, cu care circulă legende vii (şi mai e şi blondă), din dreapta, prin învăluire, ia un suc şi dispare, intră alta – la fel, intră profa, ia un suc şi pleacă, intră altă gaşcă de bătrîni, în faţă. noi – ca-n piesa lui Vişniec – invizibili. normal că n-am rezistat şi am izbucnit cu un „În Pula Mea!” şi mi-am băgat pula în sucul lor contrafăcut. mi-a venit să-i întorc lu’ ăla masa cu tot cu pahare pt babe şi moşi din dreapta & stînga, levîie. băi, am fost la recepţii adevărate, lîngă cei mai buni şi mai cunoscuţi scriitori, cu semi-zei, nu dirijori de la corul şcolii, de la Neagu Djuvara şi N. Manolescu la Nick sau Mihnea de la Luna Amară, Andy Ghost de la Altar şi autorul lu’ „Pizdeţ”, Mircea Cărtărescu şi cine vrei tu. nimeni niciodată nu s-a băgat în faţă, n-a sărit cu vorba să spună că „eu primul”, că să facă toţi ca el, că el merită să bea primul pahar de suc. mi-ar fi plăcut să-l las pe Neagu Djuvara în faţă, dar bătrînul are cu totul altă gîndire, altă mentalitate, alt comportament, altă ţinută, ca şi tinerii „anarhişti” şi „pornografi”, de altfel. pe lîngă înotul în Marea Mediterană de la Hidra, super curată, de un albastru cu totul altfel, foarte-foarte frumos, a fost foarte faină şi plimbarea cu vaporul, mai ales la dus (care mi-a amintit de plimbările cu vaporul de pe Nistru pînă la Marea Neagră, în copilărie), şi plimbarea pe Hidra, şi mîncarea e f. gustoasă aici, portocalele avînd alt gust decît cele de la noi, culese de verzi şi coapte pe drum, şi bazinul, şi pomii de lămîi şi rodii, şi faptul că pot să ascult ce muzică vreau (nu ca-n autobuz - doar Julio Iglesias!)...
aş putea să scriu o proză (scurtă) după călătoria asta, am prea multe faze & personaje emblematice - de la şoferi, la profă & coriste - e şi linguşitoarea grupului, şi aia care spune totul pe faţă, şi luptătoarea pentru adevăr, şi carierista, şi făţarnica, şi artista, şi proasta, şi „rebutu’”, şi grasa care bagă cîte 15 sandvişuri pe zi, şi timida, şi, evident, „curveturile” – de data asta două. două pe faţă, care pur şi simplu put a spermă, iar băieţii se lipesc de ele ca musca de căcat (sau ca albina de leandri, na) – grecii, vechi cunoştinţe („prieteni de familie”), le iau nopţile la futut, şoferii tre să le deschidă şi „ok, mi-o trag şi cu tine”, chelneri, vînzători, ghizi, organizatori, oameni de la hotel şi, evident, haholii din corul odesit... (citesc BONG şi una dintre ele m-a întrebat dacă frate-meu are prietenă:)).)
22 iulie, Mediterana de lîngă Porto Heli
aseară a fost concertul, cu două trupe de greci, una varză şi una de copii şi Melos cu ucrainenii. cît au repetat şi s-au pregătit de concert am coborît la mare şi am tras un scăldat magic. şi plaja de aici e mişto, dar la Ermioni a fost magnific – doar eu şi mareaaaaaaaaaaaaa şi pe undeva rechinii & delfinii şi gata.
a trebuit să ies iar, că pierdeam vaporul spre plajă, o zi în care am fo mai mult în apă decît pe uscat, acum sînt roşu tot şi mă doare pielea de la bronzatul din mers.
23 iulie
Porto Heli
m-am trezit f. dimineaţa, în sfîrşit plecăm, doar că tre să ne mai oprim pe-aci-colea – Atena, Meteora... mi-e dor de Braşovul dintre munţi cu aer curat şi mai ales de casa părintească, un altfel de dor. sar în piscină şi pa, gr-rrr! cum ar zice domnu’ Ivan – kikiriki!
Atena
am umblat 9 ore, cît trebuia să stea autobuzul, hai-hui prin Atena pe o căldură inimaginabilă – pietre, bolovani, istorie, comerţ, muuuuult mers pe jos – Acropole, Teatrul lui Dionisos şi şi celălalt teatru din Acropole, renovat, în care se joacă şi acum, Stadionul Olimpic, porţile unor zei & zeiţe, Parlamentul cu garda care se schimbă ca la circ, universitate, academie, piaţă, ne-am mai pierdut unii de alţii, ne-am mai găsit, iar noaptea, înainte de a ne întîlni cu toată lumea în piaţa Omonia, am intrat într-un restaurant-pub, unde am mîncat o chestie tradiţională grecească şi o bere naţională la „cea mai big halbă” (Ivan) – Mithos, foarte mişto, recomandare specială. s-a dus Gabriela la WC şi a ieşit puşcă – intrase un travestit –, piaţa asta fiind vestită pt aşa ceva.
24 iulie 2007, Katerini (sau aşa ceva)
nu ştiu de ce am venit pe aici, ca să rămînem o noapte şi să pornim mîine în zori, în fine – am avut o zi plină pînă la ora 18 – Meteora cu pietroaiele-dealuri (munţi?) bine cizelate (de apă?) şi cu mănăstirile din vîrfuri, Mănăstirea Sf. Paraschiva (unde e „izvorul dragostei”, la care n-am mai ajuns, pt că am preferat să stau să aleg o icoană cu sf. Sofia pt mama, iar K – alta, pt bunică-sa), am fost la mare, acum Marea Egee, muuuult mai murdară decît Mediterana, cam ca Marea Neagră sau poate chiar mai murdară. mulţi, f. mulţi români, şi la mare, şi-n hotel, plină staţiunea cu unguri şi români. la 18 trebuia să mergem în staţiunea-mamă, aici fiind un fel de satelit, Olimpic Beatch, doar că am ieşit degeaba, pt că profa şi şoferul au altceva de făcut – se ceartă că am fi fost luaţi de fraieri (şoferul), cică pt aer condiţionat tre să plătim aparte, iar cînd am plătit camerele li s-a spus că doar micul dejun nu este inclus, în rest – totul e OK. în fine, şi la plajă tre să plăteşti 3 euro, şi pentru că eşti cu maşina tre să plăteşti, şi parcarea pt autobuz nu e pe ochi frumoşi, oriunde l-ai lăsa (dar nu poţi să-l laşi chiar oriunde, pe al nost’ l-au mutat deja de două ori şi abia am ajuns de trei ore), naşpa staţiune, te scurg băieţii de bani şi dacă respiri mai des decît vecinul (iar vecinul plăteşte pentru că respră mai rar). acum şoferul zice că-şi bagă picioarele şi pleacă acasă, iar profa spune că e păcat să ne cărăm, doar am plătit deja hotelul. în fine, le-au dat aer condiţionat, ălora din „hotelul” de vizavi, doar că noi stăm în altul şi aici „nu se poate face nimic”, tre să mai plătim ceva-ceva – 5 euroi de persoană (directoarea de la liceul lu’ K a plătit deja (7 pt 2 camere, că a ştiut să negocieze) şi stă în hotelul în care s-a hotărît să le dea şi aer cond., dar în cazul ei – ca şi în cazul nost’ - „nu se mai poate face nimic”). poanta e că le-au permis asta cu aerul, doar că ne-au luat lumina, doar datorită bateriei scriu la laptop(ul lu’ K, luat special ca să muncească în această călătorie). am terminat de re-citit BONG, mi s-a părut şi mai bun decît la prima lectură, din manuscris. LETOPIZDEŢ e o trilogie cu adevărat importantă pentru literatura română, pentru prima oară pot să-mi fie şi mie ciudă că Sandu mi-e frate, că nu pot să scriu despre asta, pe bune, fără sentimentalisme, dar să luăm doar prima parte, PIZDEŢ - primul roman românesc care a adus în literatura ro lexicul pe bune, adevărat, slangul, argoul de stradă, dar şi cel basarabean în acelaşi timp, teme foarte dure, probleme reale deosebit de dureroase care intră adînc şi deadevă în romuismul basa-ro, cartea care a schimbat şi a deschis un drum, pe care s-au năpustit mai ales tinerii scriitori, dar nu numai. interesant e că deşi trilogia generaţiei tinere a apărut înaintea trilogiei generaţiei optzeciste, n-am observat să se facă paralele între ele. poate atunci cînd vor apărea între două coperte – LETOPIZDEŢ între ale sale două coperte, ORBITOR – între ale sale, poate că atunci va ieşi şi un ping-pong între edituri, mai ştii, că între autori – n-aş prea crede...
pe lîngă năduhu’ insuportabil şi greieraşii omniprezenţi care nu tac niciodată, în Grecia mai poate nedumeri şi lipsa stadioanelor şi a terenurilor de fotbal şi baschet, mai ales că e vb de o ţară cu mare tradiţie şi cu rezultate notabile în aceste sporturi; n-am văzut în toată Grecia nici măcar un teren de fotbal sau baschet, aşa cum vezi pe la noi (ceea ce nu înseamnă că n-ar exista... undeva, normal, dar... n-am văzut şi asta poate spune multe). uf, combinaţia căldură-aer condiţonat ne-a îmbolnăvit cel puţin pe jumătate dintre noi, pe unii chiar destul de serios.