nu prea JURnalul mEU, Mihail VAKULOVSKI

Sîmbătă, 19 mai, ora 19:30, US, Sala Oglinzilor - numa' poeţi unu' şi unu'!

Thu, 17 May 2012 17:11:23 GMT

Tîrgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti

Sîmbătă, 19 mai, Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor (Calea Victoriei nr. 115)

Ora 19.30 – Lecturi publice de poezie

Invitaţi:
POEZIE:
Dan Coman, Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovski

Muzică:
Michael Acker, Mohay Andras – percuţie; Bende Zsolt – chitară acustică, Ungaria

Moderatori: Ioan Cristescu, Teodor Dună

tot programul, în Tiuk, aici

ROMÂNIA TV

Wed, 16 May 2012 10:05:47 GMT

În România de aici şi acum absolut tot ce se întîmplă – se întîmplă la televizor. Şi dacă nu se întîmplă – tot la TV are loc (in)acţiunea. Capatos de la Antena 1 se plînge de Cancan TV, cei de la emisiunea de peste perete de la Kanal TV (altă televiziune), îl deranjează că dau prea tare manele în emisiunea lor de ca(n)cao. La Capatos e invitată Mărioara Zăvoranu, la Cancan TV – fiică-sa, Oana, fosta soție a latino-(p)loverului Pepe, trubadur omniplîngăcios care a reușit s-o manelizeze și pe Andra, săraca. Și-ntr-o parte, și-n cealaltă parte a peretelui se vorbește aprins despre guru-ul manelelor – Pepe..., care-i la telefon şi aici, şi acolo, apoi Oana trece dintr-o parte în alta a peretelui, dintr-o emisiune în alta, de la o televiziune la alta. Vedem ce mică-i... lumea... şi dacă zapăm (aşa cum mă uit eu la TV – zapînd în continuu). De multe ori la mai multe televiziuni se manifestă exact aceleaşi personaje, nu că ar avea ce spune sau arăta. Madam Tatoiu (care e specialist în toate – cutremure, nutriţie, dragoste, orice!) e campioană: ea reuşeşte să fie în acelaşi timp în mai multe locuri – live! Nici măcar Silviu Prigoană nu putea să facă asta, nici măcar în perioada cînd divorţa şi se reînsura – cu acte – de patru ori cu aceeaşi persoană, celebra Adriana Bahmuţeanu (celebră din aceleaşi motive, fireşte). Ca să aveţi zile şi nopţi frumoase, închideţi televizoarele şi ieşiţi din casă!

„Luna Amară Storytellers” - interviu cu Mihnea, în Tiuk nr. 34

Tue, 15 May 2012 07:43:01 GMT

fragmentiuk:

- Salutare, Mihnea. Porniţi într-un turneu Luna Amară Storytellers. Despre ce e vorba mai concret?

- Nu e un concept nou, a fost implementat de VH1 şi MTV în anii 90. E vorba despre un concert în care formaţia povesteşte, practic, despre fiecare piesă, înainte de a o cânta. Publicul poate afla amănunte „interne”, poveşti nespuse, lucruri inedite despre versuri, membrii trupei, viaţa lor.

- În concertele voastre oricum e o legătură foarte strînsă cu publicul, nu vă temeţi că în concertele Luna Amară Storytellers o să plecaţi de la cluburi doar spre dimineaţă?

- Haha, e posibil, să ştii!... Avem un public curios din fire şi destul de deschis interacţiunii cu trupa. Eh, asta e, dacă e să plecăm spre dimineaţă, ne asumăm bucuroşi această posibilitate!...

- Un turneu unplugged nu e prea mult pentru Luna Amară? N-o să vă vină să rockeriţi la max la un moment dat, în mijlocul vreunui concert?

- Hehe, nu, nu cred. Concertele noastre acustice au o dinamică a lor, care ne place. Şi, oricum, sunt destule concerte „rockeristice” vara asta!...

- Apropo de acest nou concept al vostru, hai să facem un exerciţiu, ca şi cum am fi la un concert din acest turneu. Cum aţi făcut piesa „Folclor”? Unde, cînd, care a fost scînteia, sursa de inspiraţie? De ce într-o vreme aţi refuzat s-o mai cîntaţi în concerte? Cum v-aţi întors la ea?

- „Folclor” s-a născut ca o piesă instrumentală, înaintea unui concert Zdob şi Zdub. Deschideam pentru ei şi ne-am gândit că ar fi fain să le facem un fel de intro. Apoi, am pus şi versuri la piesă şi, fiind vremuri grele pentru democraţie, au fost versuri politice. După căderea guvernării PSD şi venirea la putere a lui Băsescu, ne-am gândit să stăm o perioadă, să vedem cum se mişcă noua putere. S-a mişcat prost, după cum s-a văzut prea bine, aşa că „Folclor” a revenit în playlist.

- „Se întîmplă-n România”?

- S-a născut din dezamăgirea cruntă faţă de guvernarea Băsescu-PDL şi faţă de inacţiunea cetăţenilor. Dar şi faţă de proiectul de la Roşia Montană.

9 mai

Wed, 09 May 2012 08:12:31 GMT

sîngele curge prin mîini piept picioare mîini

apa curge la subsol

tancurile huruie

pe bulevardul Victoriei veteranii primului

război mondial depun armele la picioarele

veteranilor celui de-al doilea război mondial

tu te apleci şi depui ţîţele

ПОБЕДА

sîngele curge prin mîini ochi picioare piept

apa curge în subsol

tancurile huruie pe bulevardul Victoriei vete-

ranii primului război mondial depun armele

la picioarele veteranilor celui de-al doilea

război mondial

între două ţîţele tale

mici şi pufoase

rusul Egorov şi gruzinul Kantaria

înfig steagul roşu

Mihnea de la Luna Amară la CenaKLUb TIUK nr. 11: Duminică, 6 mai, ora 19:00, Rockstadt Bv

Wed, 02 May 2012 09:41:00 GMT

CenaKLUbul TIUK!

vă invită să-l descoperiţi pe scriitorul Mihnea BLIDARIU,

vocalistul formaţiei Luna Amară.

LECTURĂ din romanul „PLAYLIST (pentru sfîrşitul lumii)”, lansare de carte, discuţii, performance, concurs al editurii CDPL.

Cine pune cea mai tare întrebare primeşte

PLAYLISTul lui Mihnea cu autograf!

Moderatori: Mihail Vakulovski & Flavius Ardelean.

Duminică, 6 mai, ora 19:00, Rockstadt Braşov

Intrare liberă

MUZICĂ ŞI POEZIE PENTRU PATRICK - Eveniment caritabil. 3 mai 2012, ora 19:00, Rockstadt

Tue, 01 May 2012 09:21:54 GMT

Facultatea de Litere, CenaKlub Tiuk!, Atron şi F.A.N.

în Rockstadt

“Punem pasiunile noastre cap la cap pentru ca, într-adevăr, să facem ceva pentru Patrick”. Patrick este un băiat de 7 ani, bolnav de leucemie limfoblastică. Momentan el este internat la Spitalul Judeţean din Cluj pentru chimioterapie. Pentru a veni în ajutorul lui, decanul Facultatii de Litere din Brașov, Adrian Lacatus si profesorii Romulus Bucur și Mihai Ignat, alături de studenții Vlad Drăgoi, Cătălin Badea-Gheracostea, Andrei Dosa şi Sabina Comșa, care vor fi găzduiți cu generozitate de CenaKlub-ul Tiuk, prin organizatorii săi, Mihail Vakulovski și A. R. Deleanu, în Rockstadt, strada Lucian Blaga, nr. 13 vor pune în scenă - în data de 3 mai 2012, la ora 19:00 - un spectacol de lectură și muzică, formaţiile de folk alternativ şi hard rock: ATRON şi F.A.N. Timpul dintre reprizele de citit este dedicat solo-ului Georgianei Argăseală. Banii strânși în urma acestui eveniment vor fi donați în întregime familiei lui Patrick. Intrarea: 5 lei.

3 mai 2012, ora 19:00

muzică şi literatură

Rockstadt, strada Lucian Blaga, nr. 13

5 lei

în Tiuk viitor - interviu cu Vladimir Lorcenkov, cel mai tare tînăr scriitor rus

Thu, 26 Apr 2012 09:31:10 GMT

Vladimir Lorcenkov este considerat unul din cei mai talentaţi scriitori ruşi tineri (adică de după generaţia lui Sorokin şi Pelevin), în ultimii cîţiva ani intrînd mereu în lista celor mai bune cărţi publicate, iar în acest an a pătruns în lista scurtă a celui mai valoros premiu din Rusia, „Naţbest”. Pînă aici – nimic uimitor, dar – atenţie – scriitorul s-a născut la Chişinău (în 1979), unde locuieşte şi acum. A publicat 10 cărţi, majoritatea premiate şi traduse.

mic fragmentiuk:

"- Salutare, Vladimir. În primul rînd felicitări pentru nominalizarea la premiul „Naţbest” din Rusia. De fapt, romanul tău, „Ocnele lui Ţar Solomon”, a intrat deja în lista scurtă, acum rămînînd o singură etapă – ultima. Povesteşte-ne despre acest premiu şi ce înseamnă pătrunderea în finala Naţbest pentru un scriitor care locuieşte la Chişinău (nu cred că a mai existat cineva din Basarabia nominalizat vreodată la un premiu atît de important).

- Mulţumesc mult, Mihail, sunt flatat. Nici măcar n-aş vorbi despre o posibilă câştigare a premiului principal „Naţbest”, din mai multe motive, care, altfel, nu au nici o importanţă pentru cititori. Mai ales pentru cititorii români. În orice caz, locul în lista scurtă înseamnă reclamă, fireşte, şi asta e minunat.

Nu, nimeni din Basarabia nu a ajuns vreodată în lista scurtă, nimeni n-a câştigat „Premiul rusesc” şi nici premiul „Debut”. Ei bine, nimeni… în afară de mine. Aşa că aştept cu nerăbdare instalarea bustului meu pe Aleea Clasicilor:-)

- Valoarea premiului ar fi cu atît mai mare datorită faptului că romanul tău nu a fost publicat încă în volum, ci doar într-o revistă, „Volga”, sau asta nu contează pentru tine?

- Pentru un scriitor premiul – nici un premiu din lume – nu are valoare. Premiul e valoros doar pentru filistinul care sălăşluieşte în scriitor şi care (filistinul) îşi face planuri să cumpere din valoarea premiului o umbrelă, un fotoliu şi o pilă de unghii aurită. Ce poate să schimbe în mine ca autor o statuetă aurită? Nimic. Totul deja s-a ÎMPLINIT. Valoros e doar textul. Iar eu apreciez „Ocnele”. Cartea e minunată. Nu este o capodoperă, fireşte, – aşa s-a întîmplat în acest an încît nici unul dintre scriitorii finalişti din lista scurtă „Naţbest” nu e reprezentat de cea mai bună carte a sa, – dar e o carte bună. Sunt mulţumit de ea şi ă bucur că am scris-o.

Cît despre structura „Ocnelor” – e ceva inovativ pentru literatura rusă; am combinat un scenariu cinematografic cu literatura.

Şi puţin despre cărţi în general. Nu contează unde a apărut cartea, dacă ea deja a fost publicată. Tirajul revistei „Volga” este comparabil cu tirajul unei cărţi de proză de la editurile ruseşti actuale. Iar cărţile de hîrtie în genere devin altfel. Fireşte, cărţile de hîrtie nu vor dispărea – aşa cum n-a dispărut nici teatrul –, dar peste o sută de ani nu vor mai fi ceea ce ştim noi acum despre cărţi. Vor fi tiraje de 1000 de exemplare, lucrate aproape manual, ediţii luxoase. Cărţile vor fi un lux (cum au mai fost pe vremuri).

- Cărţile tale au fost traduse în Serbia, Italia, Germania şi Norvegia. Ce relaţie ai cu cititorii? Te interesează sau te lasă rece? Ai vreo curiozitate legată de publicul românesc (de pe ambele maluri ale Prutului), acum, după ce te-ai afirmat deja în Rusia?

- Da, iar la anu’, parcă, va apărea şi în Finlanda o carte de-a mea. Asta datorită agenţiei „Goumen, Banke şi Smirnova”. Sunt clientul lor şi ei se ocupă de tot ce e legat de traducerea şi publicarea cărţilor mele în străinătate (şi în Rusia – la fel). Apar recenzii, mai scriu una-alta...

Bineînţeles că sunt bucuros de orice traducere din orice ţară, de ce nu şi din România? Cu toate acestea, nici un public – nici cel românesc, nici cel rusesc sau neozeelandez – nu are cum să mă legitimeze ca scriitor. Ori fac asta eu însumi, ori n-o face nimeni.

Aş vrea să fiu tradus în română doar ca să primesc un ordin pe care să mi-l înmîneze Traian Băsescu. Ce nene haios! Seamănă cu un hoţ de cai sau cu un căpitan de vas, specializat pe contrabandă. Aş mai vrea să fiu tradus în franceză, pentru c-o ştiu destul de bine; ei, iar ordinul Legiunii de Onoare să-mi fie înmînat de Sarkozy. Mi se pare un model remarcabil de golan (şi seamănă cumva cu Băsescu), iar ordinul e un motiv perfect pentru a face cunoştinţă.

Apropo, am preluat de la moldoveni pasiunea pentru tot ce e strălucitor, luminos, aurit... "

Alexandru CIOROGAR despre "Portret de grup..", Steaua, nr. 2-3/2012

Sat, 21 Apr 2012 12:18:23 GMT

Alexandru CIOROGAR, Steaua, nr. 2-3/2012

Infinitul (vertical) și Neantul (social)

sau un 8 și (doar) un 0 semnat Mihail Vakulovski

Vakulovski (de regulă poet sau dramaturg) prezintă un „portret de grup”, un volum de critică literară destinat, în aparență, unui public nespecialist și musai de etnie română. Fotografia se developează sub egida citatului bacovian ce trimite la condiția auctorială a brașoveanului și la o anticipare poetică a trăsăturii esențiale a optzecismului. Bun cunoscător a bi(bli)ografiei lunediste, Vakulovski îi contrazice pe Tudor Vianu și pe Mircea Martin, spunând că această grupare e un curent literar americanofon și anglofon. Construiește, de-a lungul cărții, o lungă tradiție culturală disidentă (exterioară) a optezciștilor: „iată de ce această carte n-are ca temă 80-iștii, ci acțiunea, mișcarea, optzecistă ”. Pe de altă parte, basarabeanul plasează poeții într-o anume tradiție interioară - autohtonă: spune despre Ioan Moldovan că are ceva „moștenit de la școala lui Blaga”.

Cartea, alcătuită dintr-un portret de grup ce conține un album, trei filme și un negativ, începe cu un flash, un preambul teoretic de aproape 50 de pagini ce unește cu un fir roșu toate celelalte capitole și subcapitole. Stop-motion - pentru că citind, ai impresia că te afli într-o discotecă literară în care Vakulovski manipulează stroboscopul critic dezmembrând, înghețând mișcările, tendințele și direcțiile poeților și poemelor. Posesor al unei lucidități grafico-vizuale prin care reprezintă diferite noțiuni și nuanțe, exegeza sa folosește un instrumentar provenit din tehnicile vizuale pus în valoare de subtilele sale asocieri, comparații și analogii. Citatele lungi nu afectează cartea din punct de vedere axiologic, ba chiar dimpotrivă. Lectura este fluentă fiindcă textul funcționează ca un diluant literar ce ajută la ingerarea poeților optzeciști de către public. Fragmentele reproduse imprimă lecturii un siaj senzațional al redescoperirii unui lucru bine știut, o anamneză critică.

Metodă „critică” abisal-blagiană presupune începerea și încheierea unor capitole într-o notă teoretică, miezul acestora fiind adevărate catabaze analitice în carnea poemelor, dar și a poeților, presărate cu interesante și inedite note biografice. Metoda inductivă presupune un abuz al textelor optzeciștilor (a - concret) pentru a-i insufla cititorului o vagă idee despre resorturile intime ce pun în mișcare mecanismele poetice utilizate (b - abstract).

(Sub)titlurile nu pot fi neglijate. Legătura dintre acestea și corpul textului e indirectă fiindcă au o funcție sumativ-metonimică ce oscilează între metaforă și detaliu. Vakulovski e direct atunci când înmânează cititorului adevărate unelte de lirickpick. Densitatea detaliilor trădează o lectură atentă și lentă a optzeciștilor, aglomerare pe care nu o păstrează atunci când redactează, forța deconcentrării informației fiind unul din punctele sale forte.

Combinația eficientă și originală dintre critică și comentariu sportiv relevă un spirit critic ascuțit. Hibriditatea stilului trădează polivalența autorului "mărturisită" în comentariile făcute la adresa lui Bogdan Ghiu: „granița dintre genurile și chiar speciile literare este foarte folositoare, dar lipsește cu desăvârșire”. Metaforele sale sunt, pe de o parte, tranșante, pătrunzătoare, dinamice, iar, pe de alta, incomplete și jucăușe. Cu toate astea, deține singura dimensiune cu adevărat relevantă a unei scrieri critice: stilul. Ca urmare, Vakulovski e un estetician, un critic neo-călinescian, vizional și analogic. În plus, e autobiografic: isteț și descurcăreț, argotic și abrupt, ironic și autoironic. Nu se ferește de lungi enumerații sau repetiții pentru că reușește să nu plictisească. Nu e redundant, fiindcă nu insistă asupra unei idei, ci asupra unui detaliu semnificativ sau asupra unei nuanțe decisive, croșetând în jurul acestora un șirag panoptic explicativ. Confesiunile, mărturiile și naturalețea cu care descrie sentimentele sau trăirile de zi cu zi, trădează un puternic accent de oralitate și un spirit „dezghețat” de orice fel de prejudecăți. Folosește metafore decupate din lumea sportului, inventează cuvinte și termeni noi prin conversia clasei gramaticale. De pildă, folosește termenii „iaeriană”, „florinian” pentru a explica ironia poeziei lui Florin Iaru sau cuvintele „urmuzianismul (sau urmuzianietatea)” încercând să explice bizareria lui Traian T. Coșovei și, nu în ultimul rând, „vlasilalie” pentru a sublinia experimentalismul „psihoticului” Călin Vlasie. Când face comparații apelează la bunul simț al cititorilor sau la acea dimensiune a competenței elocuționale numită cunoașterea generală a lumii înconjurătoare: „ca și Coca Cola de Pepsi Cola”. Metoda grafică explică o primă parte a poemului „Budila-Expres” și una din poeziile lui Nichita Danilov. Metoda oglinzii presupune împrumutarea evoluției viziunilor și publicisticii poeților: Vakulovski reia (școlărește, dar bine că o face) cu litere boldate, trăsăturile specifice fiecărei sub-specii, trăsături deja motivate și etalate în primul capitol și se folosește de „șmecheriile” fiecărui poet pentru a-i explica din interior înspre exterior.

Autorul proiectează fiecare poet ca un punct în interiorul unui cerc (subspecia) ce face parte dintr-un alt cerc mai mare (specia) care, la rândul lui, face cercul de Luni, generația 80. Asemănările, deosebirile și influențele dintre ei seamănă cu modelele atomice descrise de către Böhr - eliptice. Imaginea de pe copertă e la fel de sugestivă și mai simplă: prietenia, și libertățile existente între și prin poeții optzeciști e frumos imaginată prin acel „joc” al verigilor. Pe un fond alb, lanțul infinit-generațional se află parcă într-un illo tempore în raport cu societatea specifică ultimelor decade ale secolului al XX-lea. Cu toate astea, autorul e un adevărat master-of-puppets, fiecărui poet fiindu-i atribuit un scaun monarhic.

(Vertical) Infinity and (Social) Nothingness (8 and 0) by Mihail Vakulovski.

Abstract: The present article is a review of Mihail Vakulovski’s critical book, entitled Portret de grup cu generația 80 [poezia] (80’s generation group portrait [poetry]), edited by Tracus Arte in 2010. It aims at descovering the critical methodology employed by the author in order to construct a coherent, metaphorical perspective upon the 80’s literary movement.

Abstract: Articolul de față e o recenzie a volumului de critică literară intitulat Portret de grup cu generația 80 [poezia], semnat de Mihail Vakulovski și publicat de editura Tracus Arte în anul 2010. Se dorește descoperirea metodelor critice folosite de autor pentru construirea unei perspective coerente și metaforice asupra mișcării literare 80-iste.

Key-words: tradiții literare interioare și exterioare, metode critice: abisal-blagiană, inductivă, oglinzii, grafică, stop-motion, lirickpick, neo-călinescianism, critică vizională și analogică.

Cuvinte-cheie: interior and exterior literary traditions, critical methods: abisal-blagiană, inductive, mirror, graphic, stop-motion, lirickpick, neo-călinescianism, visional and analogous criticism.

„Au înnebunit salcîmii”

Thu, 19 Apr 2012 11:53:03 GMT

„Au înnebunit salcîmii” – imnul României în vremurile tranziţiei de criză. Numai că n-au înnebunit doar salcîmii lui Tudor Gheorghe, ci şi salcîmii din grădina ta, şi cei de la geamul meu, şi… România nu mai are nevoie de ecouri din străinătate ca să-şi umple „Ştirile de la ora 5”, acum putem să transmitem în continuu astfel de ştiri… autohtone. Auzi chestii incredibile, pe care nu şi le-ar putea imagina nici măcar un scriitor de romane horror sau SF (nu dau exemple din viaţă, fireşte, aici, dar am avut un invitat la cenaclu care a citit o proză care ni s-a părut prea violentă, iar a doua zi realitatea de lîngă noi ne-a demonstrat că mai avem pînă să-i facem faţă cu adevărat). Tot auzim de oameni respectabili, profesionişti minunaţi etc., care deodată comit crime inimaginabile. Şi asta se întîmplă şi în oraşul tău, şi pe strada ta. Mai rău – tot mai mulţi cunoscuţi îţi povestesc cazuri în care au fost implicaţi fără voia lor, tot mai mulţi oameni au trăit chestii de nepovestit, pînă… ţi se întîmplă şi ţie… ceva. Eşti fraierit, pierzi, ratezi, trebuie să înveţi şi din propriile greşeli, chiar dacă greşeşte altcineva… pentru tine. Dar trebuie să mergi mai departe, să tragi concluzii bune pentru tine, să ierţi (sau nu), să nu uiţi, să nu ajungi ca ei. Zile şi nopţi liniştite, prietene, oriunde te-ai afla.

"TIUK! (antologie de proză Klu)" - pdf gratuit!

Sat, 14 Apr 2012 12:28:30 GMT

Da, prieteni, "TIUK! (antologie de proză Klu)" poate fi descărcată - gratuit - de pe net,
apasă aici

De-a "cine face cel mai imbecil proiect de lege"...

Fri, 13 Apr 2012 19:42:12 GMT

Deputaţii ucraineni le fac concurenţă reală colegilor lor români, care au propus recent ca taţii să devină obligatoriu… mame şi ca DREPTUL de votare să fie OBLIGATORIU!, de exemplu. Un nene dephutat din Kiev a stat el aşa şi s-a gîndit să creeze un proiect de lege (nr. 10170) în care să propună ca să se interzică avortul (parcă am mai auzit de chestia asta, nu, ceauşescu mic?). Proiectul de lege este insistent susţinut de capetele religioase ucrainene, aşa că fetele de la Femen au urcat pe clopotniţa Sfînta Sofia din Kiev şi au tras clopotele. Mesajul lor a fost: „Popo, nu-ţi băga nasul în pizdă”. Bineînţeles că au venit repede miliţienii şi le-au aruncat în dubă (ca şi cultura la Bucureşti – „Site de cultură? Băgaţi saitu’ de cultură în dubă!”). Femen s-a revoltat aşa: „Nu naştem pentru voi!”

aşa începe romanul "Patologii" de Zahar Prilepin

Thu, 12 Apr 2012 09:26:12 GMT

după ce-am terminat de tradus "Pioniera goală" de Mihail Kononov (grea carte, frate) mi-am propus să mă las de sportul ăsta extrem, tradusul, dar n-am putut să refuz romanul lui Prilepin, cu aşa început (ambele vor apărea la editura Curtea Veche):

"Când trec în partea cealaltă a râului, mergând pe pod, adesea sunt chinuit de una şi aceeaşi vedenie.

Sfântul Ispas stă pe ambele maluri, cu un picior pe un mal şi cu celălalt picior pe celălalt mal. Pe unul dintre malurile râului e casa noastră. În fiecare sâmbătă ne ducem pe celălalt mal, ca să ne plimbăm printre cărţile întinse pe jos, în parcul de pe malul râului. În spatele bărcilor stau pensionari taciturni, care vând cărţile ieftine şi sumbre ale scriitorilor clasici şi „maculatură” scumpă cu coperte kitschoase.

Ridic copertele cărţilor întinse pe bărci cu degetul mare al mâinii stângi. De mâna dreaptă mă ţine viteazul meu copil adoptiv, un domn de trei ani cu şapcă roşie şi încălţat în ghete cu crampoane, legate frumos cu şireturi albe şi pufoase. El cunoaşte câteva cuvinte importante, ştie să clipească din ochi, are o mimică bogată şi cinstită; suntem încântaţi unul de celălalt, deşi el nu-mi spune nimic despre asta. Ne cunoaştem deja de jumătate de an şi el e convins că sunt tatăl lui.

Stând pe malul râului, mâncăm îngheţată şi ne uităm la apă. Apa curge.

- Dar când va curge apa? – întreabă băieţelul.

„Când va curge apa, noi vom muri”, – mă gândesc şi, fără a-mi face griji că-l voi speria, spun asta cu voce tare. El ia vorbele mele ca pe-un răspuns.

- Şi asta se va întâmpla degrabă? – întreabă el, interesându-l probabil cât de repede va curge apa.

- Păi nu, nu prea degrabă, – îi spun eu, fără să hotărăsc despre ce vorbesc, despre moarte sau despre cursul apei.

Terminăm îngheţata. El a deschis gura pentru a-şi turna ultima picătură dulce, care curge din conul de îngheţată. Eu mănânc şi conul umed şi pătat al îngheţatei.

- Buuun, - constată copilul.

Îi şterg cu o batistă palmele lui lipicioase, obrajii murdari nu ştiu de ce şi mă ridic, pregătit de plecare.

- Hai să mai aşteptăm, - îmi propune copilul.

- Ce să aşteptăm?

- Să aşteptăm până curge apa.

- Ei, hai.

El se uită concentrat la apă. Ea curge, curge, curge".

TOVARĂŞI DE CAMERĂ - şi-n format eBOOK

Tue, 10 Apr 2012 10:38:17 GMT

Mă tot întrebau prietenii din străinătate dacă pot citi TOVARĂŞI DE CAMERĂ în varianta eBOOK. De azi – da!: http://www.polirom.ro/catalog/ebook/-tovarasi-de-camera-student-la-chisinau-rockma-4535/ sau http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-contemporana/tovarasi-de-camera-student-la-chisinau-187630.html

"Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău", Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2011 (eBOOK - 2012)

Lectură faină!

TU de Mihail & Alexandru VAKULOVSKI

Mon, 09 Apr 2012 18:45:41 GMT

Totul a început aşa:

unul dintre noi

s-a întîlnit

cu Marius Ianuş

înconjurat

de cîteva

gagici

lîngă liftul

preistoric

al facultăţii

care i-a întins

cărţulia sa

etcetera

erau ambii

veseli

şi bucuroşi

au coborît

în hol

unde Ianuş:

“Nu vrei

să scoţi o carte

în colecţia noastră?

sau mai bine

una scrisă

de voi doi

de tine şi

fratele tău?”

s-a întors

în cămin unde

- surpriză -

“Ce zici

vrei să scoatem

o carte la editura

etcetera?”

a trecut

ceva timp

ne-am întîlnit

la sărbătorile

de iarnă

“hai să facem cartea

aia”

a zis

unul dintre noi

celălalt a zis

da, dar să fie ceva

absolut original

nu pur şi simplu

o carte

pe care să scrie

numele noastre

cum s-a mai făcut

de atîtea ori

cîteva zile

după aceea

şi-a văzut

fiecare de treabă

unul dintre noi

a citit

cele două volume de

Teatru Vişniec

celălalt

un roman de

Pynchon şi

un teanc de ziare

dacă unul dintre noi

zicea că

dacă scriem

cartea aia

e cam timpul s-o

începem

celălalt zicea

că o scriem

de Crăciun

cînd vom fi

doar doi

şi vom avea

o zi

numai pentru asta

cu o zi înainte

pe unul dintre noi

îl durea capul

îngrozitor

de Crăciun

pe celălalt

l-a durut capul

îngrozitor

a doua

zi de Crăciun

a fost

duminică

unul dintre noi

a citit

ultimul

volum de

Teatru Vişniec

celălalt postfaţa la

“Strigarea lotului 49”

am făcut cartofi

prăjiţi şi

am hotărît că mîine

mîine vom cumpăra becuri

hîrtie igienică sare

apă minerală şi

vom scrie

vom scrie cartea

mîine e azi

e 27 decembrie 1999

sîntem în Bucureşti

bulevard Theodor Pallady

cămin Theodor Pallady

camera 11

sector 3

şi scriem cartea

dar pînă aici

pînă aici

s-a întîmplat aşa:

cum ne-am trezit

eu primul, ba nu – eu

unul dintre noi a zis că

dacă e să scriem

să scriem azi

am rămas

la varian

ta epistolară

unul dintre noi

vroia

să folosim teh

nicile suprarealiste

să fim spontani

etcetera

celălalt

insista asupra

construcţiei

schemei cărţii

care

s-ar fi numit

cutia poştală

sau poşta

adică ceea

ce scrie

pe-o cutie poştală

- urma să verificăm -

şi să nu fie

nici un nume

pe coperta cărţii

care trebuia să

conţină în

afară de poezii

o scrisoare

scrisă de amîndoi

pentru părinţii noştri

precedată de

Destinatar Domnilor

Alexei & Sofia Vaculovschi

s. Antoneşti

r. Ştefan Vodă

str. Florilor

numărul 5

R. Moldova

Şi urmată de

Expeditor

Sandu şi Mihai Vakulovski

, o scrisoare

pentru mama

şi una pentru tata

scrise de amîndoi

precedate de

Destinatar

Sofia Vaculovschi

s. Antoneşti

r. Ştefan Vodă

str. Ştefan cel Mare

nr. încă nu ştiam cît

şcoala medie Antoneşti

cabinetul de lba şi lit.

română nr. 26 –

aşa a ieşit

după calculele noas

tre colective

unul dinte noi

zicea că nr-ul

n-are nici o importanţă

celălalt – că trebuie

să fie numărul real

şi că (auto)biograficul

are un rol

determinant aici

şi

Destinatar

Alexei Vaculovschi

s. Antoneşti

r. Ştefan Vodă

str. Ştefan cel Mare

şcoala medie Antoneşti

cabinetul de lba şi lit.

română nr. 21

(asta ştiam sigur)

- apoi am hotărît

că va fi adresa

de-acasă

şi urmate de

Expeditor

Sandu şi Mihai Vakulovski

plus cîte o

scrisoare

pentru mama

şi cîte una

pentru tata

scrise de fiecare

în parte

precedate de

Destinatar

Sofia Vaculovschi

s. Antoneşti

r. Ştefan Vodă

str. Florilor

numărul 5

şi

Destinatar

Alexei Vaculovschi

s. Antoneşti

r. Ştefan Vodă

str. Florilor

numărul 5

şi urmate de

Exp. Mihai Vakulovski

bd. Theodor Pallady

nr. 26

căm. Theodor Pallady

cam. 11

Bucureşti

sector 3

şi

Exp. Alexandru Vakulovski

Cămin Studenţesc Hasdeu

nr. 16

cam. 138

Cluj-Napoca

jdt Cluj

numele noastre

nu trebuiau

să apară

în carte

ca să nu

se cunoască

unde

a scris unul

şi unde a scris

celălalt

Bucureştiul şi Clujul

trebuiau

să se numească

altfel

de exemplu

Nagano

şi Kirovograd

etcetera

în rest

realitatea

trebuia

să intre

în textul

ce trebuia

să nu fie

altceva decît

nişte scrisori

în cutia poştală

a părinţilor noştri

primele –

mai generale

ultimele

mai intime

mai fireşti

iar cititorul –

cel care şi-a băgat

clanţul

în această cutie

etcetera

am scris prima

scrisoare

apoi

fiecare

s-a întins

în patul lui

unul dintre noi

a zis

că e o idee

f. bună

doar că

pentru ca

aceste scrisori

să fie fireşti

trebuie scrise

în timp

cu atît mai mult că

el a şi scris

o astfel de

scrisoare

care oricum nu

poate fi rescrisă

la acelaşi nivel de

autenticitate

o cere el de la

proprietar

şi dacă trebuie

îi spune despre

ce e vorba

dar celălalt a zis că

pînă îşi recuperea

ză scrisoarea

trec sărbător

ile de iarnă

şi pierdem din

veridicitate

doar că primul

a zis că

nu-i nimic

o scriem

cu ocazia Paştelui

iar cînd te vei duce

acasă

le dai cîte o carte

chiar în ziua Paştelui

aşa că am hotărît

să scriem o altă carte

o carte istă

se va numi

„TU” a zis

unul dintre noi

şi celuilalt i-a plăcut

fiecare urma să-şi aleagă

cîte vreo 20-25

de poezii iste deja scrise

şi să le amestecăm

după manifestul ISM-ului

de soarta căruia s-a

informat

şi poliţia

sectorului principal

din Chişinău

după ce şi-a ales fiecare

textele

unul dintre noi

s-a înfîrnat că celălalt

a adus un ciclu

pe cînd trebuiau poezii aparte

care aveau să fie

amestecate

între ele

ca să nu se priceapă

cititorul

care sînt ale unuia şi

care-s ale celuilalt

unul şi-a lăsat hîrtiile

pe scaunul de-alături

iar celălalt

a început să

şi le strîngă

de pe celălalt pat

le-a pus în mape

şi-a luat walkmanul şi

şi-a aprins o ţigară

celălalt

s-a dus lîngă el

i-a scos caseta din

walkman

a pus-o în casetofon

şi-a zis

Acum ştiu

vom scrie

cum am vrut

să scriem

această carte

ne-am aşezat pe-un pat

şi-am început

să scriem

totul a început aşa:

unul dintre noi

s-a întîlnit cu Ianuş

şi l-a întrebat

pe celălalt

dacă să lase Ianuş

sau să scrie Marius Ianuş

care-şi vindea

apoi am tăiat care-şi vindea

celălalt a zis că

mai bine să

scrie fiecare

varianta lui

apoi le vom uni

şi vom face

o singură carte

s-a întins pe pat

a scris cîteva minute

apoi a mototolit foaia şi

a zis că

n-are inspiration

nu mai scriem nimic

celălalt a scris pînă

a ajuns

aici

apoi

s-a înţeles cu celălalt

că nu vor destăinui

niciodată

cine de fapt

a scris

astea

Eu: TU!

P.S.: I-am citit asta „celuilalt” şi

i-am zis s-o publicăm la „Paralela 45”,

dar el a zis că-i mai sobru,

„cum a zis Gârneţ”, a zis.

Acum, n-am să divulg cine-s eu

şi toţi au să creadă c-a scris-o el.

CenaKLUb TIUK de duminică, 8 aprilie, ora 17:30, Rockstadt Bv, cu Un Cristian şi Oana Ninu

Fri, 06 Apr 2012 10:16:55 GMT

CenaKLUbul TIUK!

vă invită la o super întîlnire cu romanul „Morţii mă-tii”

și personalul literar auxiliar care l-a scris: un cristian,

şi Oana Cătălina Ninu, care va citi existeme din viitorul volum de poezie,

în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare.

LECTURI, discuţii, lansare de carte, performance, concurs al editurii CDPL.

Cine pune cea mai mortală întrebare – primeşte cadouri în cărți!

Moderatori: Mihail Vakulovski & Flavius Ardelean.

Duminică, 8 aprilie, ora 17:30, Rockstadt Braşov

Intrare liberă

Perjo e Tiuk!

Thu, 05 Apr 2012 19:41:39 GMT

A fost incredibil de fain ieri la CenaKLUb TIUK, mulţumim publicului (foarte, foarte frumos - dar şi ffff numeros, ca la concertele rock, tînăr şi activ), clubului Rockstadt şi, fireşte, lui Dan Perjovschi, care a fost magnific, aşa cum îl ştiam şi din textele şi desenele lui!

Foto Carmina, aici

Despre, aici, autor Sever Gulea
(Următorul CenaKLUb TIUK: duminică, la 17:30, în acelaşi loc - Rockstadt Bv, cu un cristian şi oana cătălina ninu;
apoi vine Mihnea Blidariu de la Luna Amară, în calitate de scriitor de data asta, pe 6 mai, ora 19:00)

CenaKLUb TIUK! cu Dan Perjovschi

Wed, 04 Apr 2012 11:52:50 GMT

CenaKLUbul TIUK!

vă invită la o întîlnire absolut specială cu Dan PERJOVSCHI,

unul din cei mai cunoscuţi artişti contemporani din România

şi mai ales ilustratorul revistei Tiuk!

„Stau în Rahova, expun la New York” –

proiecţie, lansare de carte, prezentare şi discuţie cu desenatorul şi scriitorul Dan Perjovschi.

Concursul Editurii Cartea Românească: cine pune cea mai tiuk întrebare primeşte cartea cu autograf!

Moderatori: Mihail & Alexandru Vakulovski & Flavius Ardelean.
Miercuri, 4 aprilie, ora 19:00, Rockstadt, Braşov

Intrare liberă

Tot 2 aprilie... (Autor foto: Claudiu Oană)

Mon, 02 Apr 2012 08:48:01 GMT

Interviu realizat de Amelia Stănescu, Zona Literară, nr. 3-4

Thu, 29 Mar 2012 08:05:36 GMT

revista poate fi citită şi pe net, aici

Interviu cu Mihail VAKULOVSKI

realizat de Amelia Stănescu

- Domnule Mihail Vakulovski, prima întrebare care îmi vine în minte atunci când parcurg biografia/bibliografia dvs. este: cum/când aţi avut timp să scrieţi şi să faceţi atât de multe: poezie, teatru, roman (rockman) – Tovarăşi de cameră, sute de interviuri, critică literară – Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia), o monografie consacrată lui Nicolae Manolescu, antologii - Tiuk! (antologie de proză Klu), traduceri din literatura rusă (Vladimir Vysotski, Bulat Okudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin, Fraţii Presniakov, Nicoleta Esinencu, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, texte din muzica rock etc.), redactor-şef la Zile şi Nopţi, redactor la Sunete, realizator al revistei web Tiuk! şi încă altele pe care nu le mai amintesc acum?

- Dap’, la vîrsta mea unii zburaseră în cosmos sau erau deja morţi – ori şi una, şi alta… Da, s-au adunat destule, asta cam aşa e, dar le-am făcut pe rînd, „puţîn cîti puţîn”, în timp. Nu e nici un secret, dar sunt cîteva posibile explicații, totuşi: în primul rînd am moştenit calităţi care nu m-ar fi lăsat să stau deoparte – în orice domeniu aş fi activat, apoi – fac totul – mereu – cu & de plăcere, şi cînd scriu, şi cînd traduc, şi cînd muncesc, apoi – trăiesc în prezent şi cu privirea înainte, deocamdată aşa s-a întîmplat că n-am prea avut timp şi chef să mă uit în spate, nu cred că mi-am citit vreo carte după ce a fost publicată; doar dacă trebuia să fie reeditată.

- V-aţi născut în 1972 la Antoneşti, raionul Ştefan Vodă, Republica Moldova. Sunteţi absolvent al Universităţii de Stat din Moldova. La şcoală şi facultate aţi fost nevoit să folosiţi limba rusă, dar cărţile în limba română erau o adevărată sărbătoare! Vă propun să ne întoarcem în timp şi să ne vorbiţi despre primul contact pe care l-aţi avut cu literatura română. Care a fost primul scriitor român (sau prima carte tipărită în limba română) pe care l-aţi citit (aţi citit-o)? Ce cărţi (sau ce personalităţi) din România v-au impresionat mai mult?

- Hehe, am învăţat numai în limba română, ca şi părinţii şi bunicii şi străbunicii etc., doar limba rusă se preda în rusă la şcoală, dar şi aia – cu explicaţii în română, exact ca la franceză. Am folosit şi mai citesc multe cărţi în rusă pentru că aşa vreau eu, ar fi culmea să citesc scriitorii ruşi în traduceri, ştiind limba rusă dintotdeauna, apoi – şi scriitorii străini sunt traduşi mult mai repede în limba rusă, apoi cărţile ruseşti arată mult mai bine ca obiect, altfel – nu mă opreşte nimeni să nu folosesc rusa, dacă aş vrea – oricum, nu am fost nevoit să vorbesc în rusă şi nici n-am prea vorbit-o, dacă sincer, am avut o relaţie livrescă cu limba lui Dostoevski şi Sorokin.

Păi noi (eu cu frate-meu) ne-am născut în bibliotecă, practic. Părinţii noştri au o bibliotecă imensă, în care au avut mereu cărţi româneşti, chiar dacă în URSS erau mai multe cărţi ruseşti, tata a cumpărat totdeauna cărţi publicate în România de la o librărie care se numea „Prietenia Popoarelor”/Drujba Narodov, care era în fiecare oraş mai mare din URSS, inclusiv la Chişinău şi Odessa, oraşe apropiate, librării din care mi-am cumpărat şi eu multe cărţi româneşti în timpul URSS. Nu ţin minte care au fost primele cărţi româneşti pe care le-am citit, probabil că literatură pentru copii (bunica m-a învăţat să scriu şi să citesc cînd eram încă la grădiniţă). Mi-a plăcut Ion Creangă dintotdeauna, apoi – lista a fost mereu alta, cu Urmuz, Rebreanu, Blaga, Eugen Ionescu, G. Călinescu, Virgil Mazilescu, Mircea Dinescu mereu printre ei, după care am descoperit literatura (mai) contemporană şi aici lista ar fi mult prea lungă. N-a intrat în topul meu I.L. Caragiale, pe care l-am simţit doar cînd am vizitat România, iar de cînd locuiesc aici mi se pare că exact el reprezintă România, nu mi-au prea plăcut nici Barbu, nici Bacovia, deşi i-am citit şi eram conştient de valoarea lor.

- Când aţi venit pentru prima dată în România şi ce v-a determinat apoi să vă stabiliţi aici? Cum s-a întâmplat că aţi ales Braşovul şi nu Bucureştiul?

- În 1997 am debutat cu „Nemuritor în păpuşoi”, iar prefaţa a fost scrisă de Alexandru Muşina. În acea perioadă îl consideram cel mai tare scriitor al momentului, îmi plăcea poezia lui, dar şi studiile teoretice, aşa că am hotărît să-i duc manuscrisul. Prietenul Iulian Ciocan abia se întorsese de la studii din Braşov, aşa că a zis că merge şi el cu mine şi că ne vom opri la Dumitru Crudu, un poet pe care-l admir şi acum la fel de mult ca şi atunci, deci toate s-au legat mult prea frumos, şi Braşovul părîndu-mi-se din prima un loc de poveste, aterizînd direct în Piaţa Sfatului, via Republicii – dragoste la prima vedere. Atunci am fost prima oară în România, prin 1996, iar la un curs de-al lui Al. Muşina am scris o poezie în care ziceam că aici mi-ar plăcea să locuiesc (). În 1997 am venit la doctorat, dar am avut de ales dintre multe alte oraşe, nu şi Braşovul, aşa că m-am dus la Universitatea Bucureşti, unde am făcut doctoratul cu Nicolae Manolescu, 4 ani, la zi. După absolvire am venit la Braşov ca redactor la o editură, unde m-am întîlnit cu – atunci – viitoarea soţie, braşoveancă. Ce s-a întîmplat mai departe… nu ţine de literatură, ci de biografie.

- Cum vi s-a părut acomodarea cu oamenii, locurile, mentalitatea românească? V-aţi făcut repede prieteni? Ce vă amintiţi din perioada aceea?

- V-am spus că nu-mi prea plăcea Caragiale – nu-l înţelegeam. A fost destul de ciudat să descopăr aşa zisa mentalitate românească, basarabenii se deosebesc destul de tare de românii din partea asta a Prutului. N-am venit să-mi fac prieteni, nu mă gîndeam la aşa ceva, dar, oricum, m-am împrietenit repede cu mai mulţi oameni, în special scriitori şi studenţi la Litere, cu unii ne mai întîlnim şi acum, cu alţii vorbim pe mess sau pe facebook, unul mi-a devenit naş, iar cu alţii nu ne-am mai intersectat, deşi am fost prieteni buni. Perioada bucureşteană a fost una foarte frumoasă pentru mine, studenţia are farmecul ei, indiscutabil, dar perioada doctoratului poate fi ceva de vis! Îmi amintesc cam totul din acea perioadă – de la cum am ajuns la Bucureşti (la propriu, de la drumul cu trenul la coborîrea pe peron, stare, primele impresii etc. – pe toate le veţi găsi în partea a treia a „Tovarăşi-lor de cameră”) pînă la cum l-am părăsit, totul-totul.

- În ce an aţi devenit membru al ASPRO şi ce înseamnă pentru dvs. apartenenţa la această asociaţie?

- Chiar în primele luni cînd am aterizat la Bucureşti, în 1997, am devenit membru ASPRO. Eu sunt anti-sistem, n-am vrut să intru în US (m-au făcut membru al US din Moldova fără să mă întrebe, cică dacă primeşti premiul US pentru debut te bagă automat şi-n Uniune, mi-a adus carnetul Doru, fiul lui Mihai Cimpoi, cu care eram prieteni şi colegi de cameră la Bucureşti). Poetul Alexandru Muşina, cu care în acea perioadă eram prieteni, mi-a povestit de ASPRO şi m-a îndemnat să intru în asociaţie, fiind o grupare alternativă, pe gustul meu. I-am lăsat lui Ion Bogdan Lefter, preşedintele ASPRO, cartea de debut şi o cerere şi aşa am devenit membru ASPRO. Din păcate, cred că între timp asociaţia asta de scriitori profesionişti a dispărut; oricum, cînd eram la Bucureşti era foarte activă, iar acum nu se mai aude absolut nimic de ea. Era o asociaţie scriitoricească prietenească şi prietenoasă, ne întîlneam numai la manifestări publice organizate de ASPRO, la premiile ASPRO, la lecturile de la Lăptăria Enache, de obicei la tîrgurile de carte, şi discutam numai pe teme literare, ceva borgesian sau cum ar zice Caius Dobrescu, „chestii de Dostoevski”.

- Ce înseamnă pentru dvs. a fi scriitor „profesionist”. De ce ASPRO şi nu USR?

- Nu-mi plac instituţiile statului, le evit cît de mult pot, nu mă las prins în nici un fel în mrejele sistemului, am fugit inclusiv de bursele literare – e mai igienic aşa. ASPRO e(ra) cu totul altceva, mi se potrivea din toate punctele de vedere, şi ca ideologie, şi ca mişcare, şi ca grup; de exemplu – simţeam respect faţă de membrii ASPRO (pe majoritatea îi citisem înainte să intru în grup), credeţi că membrii US se respectă între ei?

Un scriitor profesionist e un scriitor pentru care scrisul e mai mult decît un hobby. Ideal ar fi ca scriitorii să nu trebuiască să fie înhămaţi în cîmpul muncii, scrisul – sau mai degrabă literatura – lor să le asigure un trai decent, dar aici şi acum nu e posibil aşa ceva, e doar un vis… absurd…

- Aţi realizat sute de interviuri acoperind domenii diverse. Interlocutorii dvs. au fost scriitori, muzicieni, pictori, istorici, sportivi, profesori, călugări, jurnalişti, regizori, actori, scenarişti, deţinuţi politici... Cum s-a născut această pasiune de... a sta de vorbă cu oamenii? Ce vă place mai mult la un interviu?

- Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc interviuri. De multe ori, după ce citeam o carte, căutam şi vreun interviu cu autorul cărţii, asta încă din şcoală, preferam să citesc un interviu cu un scriitor decît o cronică despre cartea pe care o citisem, mi se părea foarte interesantă şi istoria din jurul cărţii, lumea care l-a făcut să scrie aşa, cum a ajuns la stilul său, cum şi-a ales subiectul ş.a.m.d. Cînd am scris teza de doctorat, despre poezia „optzecistă” („Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia)”), mi-am zis să-i las şi pe scriitorii analizaţi să povestească, să-i întreb lucruri pe care poate că ar fi vrut să le verifice şi cititorii cărţii de critică – aşa am adunat cealaltă carte „optzecistă” a mea - „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Interviuri)”, care a apărut tot la Tracus Arte, tot în anul trecut, deşi erau gata-gata de vreo 10-12 ani. Apoi am făcut, într-adevăr, multe alte interviuri, cu oameni din toate domeniile. Interviurile îmi plac pentru că-s foarte vii, de cele mai multe ori sincere (oricum mai sincere decît critica literară), directe şi interesante. Cred că poţi face cîte un interviu interesant cu orice om de pe lumea asta! (e adevărat că cu unii nu merită să-ţi pierzi timpul, dar oricum poţi face un interviu bun şi cu ei).

- Cum e să faci un interviu imaginar şi cum v-a venit această idee? Mă refer la cel cu Cristian Popescu din Portret de grup cu generaţia „optzeci”(Interviuri).

- Cartea „optzecistă” de interviuri îi are protagonişti exact pe poeţii din cartea de critică, iar pe Cristi Popescu, unul din poeţii mei preferaţi din acea perioadă, nu mai avem cum să-l întîlnesc. Dar recitindu-i cărţile mi-am dat seama că el mi-a lăsat absolut toate răspunsurile la întrebările pe care i le-aş fi pus, aşa că a trebuit doar să scriu întrebările, că aveam deja răspunsurile – toate răspunsurile sunt din cărţile lui, nu sunt inventate de mine în stilul lui, cum am văzut c-au scris unii critici literari. A fost simplu, ca şi cum aş fi făcut acest interviu pe internet sau pe-un fel de Skipe atemporal. Un tînăr scriitor (poet) mi-a scris că cel mai tare i-a plăcut exact acest interviu, cu Cristian Popescu.

- În 2010, a apărut la Editura Tracus Arte Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia), iar anul trecut, volumul de interviuri cu majoritatea scriitorilor pe care i-aţi avut în vedere în studiul critic amintit. Ce v-a apropiat de poeţii acestei generaţii? În primele dvs. volume de versuri au fost identificate ecouri optzeciste (prin cultivarea minimalismului, biografismului, textualismului), mai târziu acestea s-au estompat.

- Nu cred că poezia mea a fost influenţată de poezia „optzecistă”, nici nu prea avea cum, pentru că i-am citit după ce-mi terminasem manuscrisul primului meu volum, „Nemuritor în păpuşoi”, şi „Tatuaje” şi „Odada” fiind scrise în proporţie de 60 la sută tot înainte să-i fi descoperit cu adevărat pe „optzecişti”. Dar probabil că am avut aceleaşi modele, aceleaşi gusturi, de multe ori, aceleaşi trăiri, stări – de aici unele asemănări, inevitabile, de altfel, fiindcă trăim aceleaşi vremuri, cam în acelaşi loc, citim cam aceleaşi cărţi…

Cînd am descoperit poezia „optzecistă” am fost uimit de originalitatea şi prospeţimea ei, erau incredibil de buni – pentru prima dată puteam să compar de la egal la egal ceva românesc cu ceva rusesc şi asta m-a bucurat teribil! Să fim serioşi, e greu să te iei la întrecere cu prozatorii ruşi, de la origine pînă în prezent, dar cred că poeţii „optzecişti” sunt mai buni decît poeţii ruşi din anii ’80, mai autentici, mai inventivi, mai originali, mai profesionişti. I-am ales pe ei pentru teza de doctorat fiindcă admiram poezia „optzecistă”, era un curent care apunea, dar în acelaşi timp membrii ei deveneau tot mai puternici.

- Aveţi, de asemenea, în lucru un al treilea volum al seriei Portret de grup cu generaţia „optzeci”, o antologie de texte. Prin ce se va individualiza această antologie în comparaţie cu cea a lui Alexandru Muşina?

- Da, am lucrat la o trilogie „optzecistă” în timpul doctoratului: cartea de critică, de interviuri şi antologia de poezie. Am ales textele tot atunci, cînd am scris teza, cuprinsul există de atunci, volumul e gîndit din două părţi – în prima parte e cîte un grupaj de poezie a celor aleşi pentru teză, iar în partea a doua – cîte un poem din alţi poeţi „optzecişti”, rămaşi pe dinafara cărţii de critică, dar foarte interesanţi, altfel. Doar că nu ştiu dacă voi mai publica antologia asta, am propunere de la aceeaşi editură, dar mai e mult de muncă – trebuie să culeg textele (şi n-aş face aşa ceva), apoi s-ar putea să apară probleme cu copyright-urile, apoi – am în lucru cîteva proiecte personale, în primul rînd trilogia „Tovarăşi e cameră”, din care am publicat anu’ trecut prima parte, „Student la Chişinău” (Editura Cartea Românească)…

Prin ce se deosebeşte de antologia lui Muşina? E o altă selecţie, o altă perspectivă, un alt unghi de lectură, o altă carte (dacă va deveni carte pînă la urmă)!

- Una din întrebările laitmotiv ale Portretului de grup cu generaţia „optzeci”(Interviuri) este „cum apreciaţi literatura scrisă de autorii tineri?”. Permiteţi-mi să vă adresez şi eu aceeaşi întrebare cu referire la „tinerii noştri”, autori cu vârste între 25-35 de ani, poate şi un pic peste...

- Da, m-a interesat să văd ce gusturi au poeţii „optzecişti”, ce le place din literatura de după ei, e un mod de a-i înţelege mai bine, dar şi o curiozitate.

M-a interesat de cînd mă ştiu ce şi cum scriu tinerii, care-i pulsul celor cu sîngele fierbinte, novatori şi încă în căutare. Apariţia grupului de tineri scriitori de după 1989 de la Chişinău a fost un adevărat şoc pentru scriitorii formaţi în comunism, inclusiv pentru „generaţia tînără” de atunci, „optzeciştii” basarabeni. Primul val a fost şi cel mai puternic, din punctul meu de vedere: Dumitru Crudu, Iulian Fruntaşu, Ştefan Baştovoi, Iulian Ciocan, fraţii Vakulovski, Nicoleta Esinencu, apoi au venit şi alţii, iar cîţiva s-au afirmat doar după ce s-au mutat în România, ca Diana Iepure, de exemplu. Uitîndu-mă peste Prut, m-am simţit solidar cu tinerii de la Iaşi, Cluj, Bucureşti, Constanţa, Braşov, apoi a răsărit şi gaşca de la Sibiu, din care fac parte şi cîţiva basarabeni foarte interesanţi, ca şi cea din Bistriţa, o grupare tot mai vie & profi, şi, iată, acum a izbucnit un nou grup de tineri scriitori la Chişinău, datorită lui Dumitru Crudu, care a creat un atelier literar, „Vlad Ioviţă”, şi lu’ Moni Stănilă & Alexandru Vakulovski, care au adunat un grup puternic în jurul Cenaclului Republica de la Biblioteca Naţională, văd tineri originali şi interesanţi şi la Braşov, unii au şi debutat în anul trecut (Coşa & Dósa), pe alţii îi ştiu de la CenaKLUbul TIUK pe care-l fac la Rockstadt. Sunt foarte, foarte mulţi tineri scriitori buni sau promiţători, tocmai de aceea de data asta am evitat să dau nume…

- Nu vă este dor de Chişinău, oraşul anilor de facultate? Nu vă lipsesc „tovarăşii de cameră”, colegii dvs. din căminele studenţiei? Cum au reacţionat aceştia la apariţia rockmanului din 2011?

- Eu m-am născut cînd părinţii mei erau în ultimul an de facultate, facultatea pe care am absolvit-o şi eu după vreo 22 de ani, aşa că-s destul de legat de Chişinău. Am locuit acolo vreo 8 ani, exact în perioada descrisă în „Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău”, adică de la 17 la 25 de ani, aşa ceva, iar din punct de vedere istoric a fost o perioadă fabuloasă – s-a destrămat URSS-ul şi a picat comunismul în Estul Europei, au avut loc Marile Adunări Naţionale, Podul de Flori, R. Moldova a devenit independentă, şi-a redobîndit grafia latină, etc. Trăind acolo cea mai activă perioadă din viaţă, fireşte că îmi amintesc cu drag de ea, dar acum pentru mine Chişinăul înseamnă mai mult o stare, un moment biografic decît ca un loc, acasă pentru mine nu e nici la Braşov, nici la Chişinău, ci acolo unde-mi sînt părinţii, unde e casa părintească. (Bine, e şi la Braşov, unde locuiesc de 11 ani, dar altfel de acasă, totuşi). Am avut mulţi prieteni în perioada studenţiei, dar drumurile noastre s-au despărţit, aşa că n-am mai ţinut legătura cu ei, excepţia fiind Sergiu, un prieten foarte bun, cu care ne vizităm, ne întîlnim cam de fiecare dată cînd ajung acasă şi ne mai şi scriem din cînd în cînd (asta pentru că el e mai realist şi nu-şi prea pierde timpul pe net, pe cînd eu sunt conectat non stop, pot să spun că locuiesc la blog). A fost şi la lansarea din Chişinău (e vorba de personajul Cristi), au fost şi alte „personaje”, cu care am ieşit la o bere după lansare. De fapt, multe din personajele din „Student la Chişinău” seamănă cu cineva, au la bază un om viu, asta ajutîndu-mă să le dau viaţă personajelor şi să le fac credibile, adevărate şi umane, dar nici unul nu e cineva din realitate şi atît. Am istorii interesante cu personajele, cartea asta a reîncălzit prietenii care se stinseseră. Cineva care acum locuieşte la Moscova şi-a cumpărat cartea cînd a venit în concediu, a citit-o şi l-a recunoscut pe unul din personaje, Valeroi, cu care înfiinţaseră şcoala de karate la care se antrena personajul principal. L-a căutat (Valeroi nu mai locuieşte la Chişinău), l-a găsit, s-au re-împrietenit şi acum şi Valeroi lucrează cu el la Moscova. Pe mine m-a găsit pe facebook şi mi-a trimis nişte texte, un om care scrie al dracului de bine, care a debutat deja la Tiuk, Cătălin Codru îl cheamă. Înţeleg că unii s-au supărat, alţii s-au recunoscut şi au povestit mai pe larg cîte o întîmplare din roman (Dumitru Crudu a repovestit în „Timpul” întîmplarea cu Mircea Dinescu şi a făcut şi alte precizări pe blogul atelierului Vlad Ioviţă, el recunoscîndu-se în personajul Mikealangelo, care-i împrumută cîteva date bibliografice, trăsături, întîmplări şi trăiri)… Cred că voi mai avea surprize de la personajele mele din „Student la Chişinău”, poeta Diana Iepure a zis că va trebui să intru în Chişinău cu bodyguarzi, iar istoricul & super boxerul Octavian Ţîcu mi-a promis că va avea el grijă de asta:))… Deocamdată, însă, mă descurc.

- Cu care dintre cărţile dvs. vă mândriţi cel mai mult? Care dintre ele v-a adus cea mai mare satisfacţie?

- Ţin la toate cărţile mele, altfel nu le-aş fi publicat, dar nu ştiu dacă e vorba de mîndrie aici. Ţin foarte tare la cărţile de poezie, dar la un moment dat voi face o antologie de poezie din toate cele nu ştiu cîte cărţi de poezie ale mele, de la „Nemuritor în păpuşoi” la „Tatuaje”, ca prozator mă reprezintă (deocamdată) „Tovarăşi de cameră”, ca şi critic & teoretician literar – „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia)”, iar ca dramaturg – „nEUROCHIRURGIE”, dar ţin şi la antologia de proză Tiuk (şi va urma – imediat – şi altă antologie de proză Tiuk), ţin şi la cărţile lui frate-meu, şi la ale lui tata, şi la cărţile mele de interviuri, şi la multe cărţi ale prietenilor.

- Cum au fost întâmpinate cărţile dvs. de către critica literară din România?

- Bine. Foarte bine. S-a scris destul de mult şi în general foarte bine despre cărţile mele. Am citit cronici nedrepte faţă de scriitori şi absolut pe lîngă subiect, dar cărţile mele au fost scutite de aşa ceva (sau n-au ajuns la mine). Cel puţin deocamdată. Bine, au fost şi cîteva cronici răutăcioase, dar scrie binişor, totuşi. După ce publici cartea – nu prea mai ai cum s-o dirijezi (şi e bine aşa), cultura e pentru toată lumea şi e normal ca fiecare cititor să aibă o părere despre cartea citită, chiar dacă nu are habar de teoria literaturii şi din astea.

- Haideţi să încheiem acest interviu cu o temă mai relaxantă: v-aţi plimbat pe ţărmul Mării Negre? Cum vă place marea, domnule Mihail Vakulovski?

- Relaxantă la max… Eram într-o cameră de hotel din Constanţa, vizavi de revista Tomis, abia venisem de la Braşov, invitat de prietenii George Vasilievici şi Mugur Grosu, şi mă uitam pe fereastră la pescăruşii care zburau foarte neliniştiţi şi cumva haotic, veneau în viteză pînă-n geam şi se întorceau doar în ultimul moment, erau foarte mulţi şi foarte agitaţi. Am coborît în restaurantul hotelului, unde trebuia să mă întîlnesc cu ceilalţi invitaţi şi mi-a sunat telefonul – murise tata. Asta-i cea mai tare amintire cu… Marea Neagră.

Altfel, am fost cam la toate ediţiile Stufstock, cunosc Marea Neagră din copilărie, cînd ne duceam cu tata pe litoralul ucrainean, Odessa fiind foarte aproape de Antoneşti, satul copilăriei neamului Vakulovski, apoi am mers – de cîteva ori pe vară – cu tabăra de pionieri, cu colegii, dar şi cu sportivii taberei, lună de lună, am multe amintiri de la mare. Înot de pe la 4-5 ani, dar acum sunt om de munte, totuşi, locuiesc în Răcădău, cartierul cu urşi al Braşovului, între Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali. Cartier căruia i-am dedicat un poem, no, „Răcădău Răcădău” se numeşte („cartier săpat de puşcăriaşii tiranului care ţi-a inaugurat parcul central / între picioarele Carpaţilor Orientali şi Carpaţilor Meridionali cartier braşovean / în care cîinii tăi sînt urşii care coboară seară de seară la tomberoanele tale de s-au plictisit / de ei şi copiii tăi care vă dau şuturi în cur seară de seară şut / gol este pîntecele tău trupul tău este gol gol este creierul tău visele ta / le sînt tare departe de ţîţele tale pline de suc de soc din pădurile tale din mu / nţii tăi care se uită la tine de sus şi le e silă de ce le-a fost dat să poarte între picioare”)…

(februarie 2012)

Despre Kevin

Mon, 26 Mar 2012 12:37:10 GMT

„Trebuie să vorbim despre Kevin” este o dramă de familie & socială regizată de Lynne Ramsay, scenariul fiind inspirat de cartea cu acelaşi nume a scriitoarei Lionel Shriver. Eva, o femeie care se angajează la o firmă de turism, are mereu amintiri cu viaţa ei de pînă la momentul actual, cînd îl vizitează pe fiul ei de 16 ani în închisoare. Astfel, filmul are două planuri care se încalecă ameţitor, mai ales că nici prezentul, nici trecutul nu te lasă să te relaxezi în fotoliu. Viaţa Evei se schimbă radical după ce naşte, copilul său fiind un anti-erou exemplar, iar soţul neînţelegînd mare lucru din ce li se întîmplă. Imediat după naştere începe coşmarul Evei, Kevin fiind un monstru cu chip de înger, care-i face viaţa imposibilă. Actorii îşi joacă rolurile excepţional, şi chiar dacă Tilda Swinton a tot fost nominalizată la festivalurile de specialitate pentru cel mai bun rol feminin, pînă la urmă cîştigînd Premiul Academiei Europene de Film, mi s-a părut incredibil cum a putut să-şi joace rolul Ezra Miller, care l-a interpretat pe Kevin. Eva îşi pune foarte multe întrebări în timpul acţiunii, la fel de multe cîte-şi va pune şi spectatorul după vizionarea filmului, un produs artistic care te poate marca serios, ca şi piesa de teatru „Copilul acesta” de Joel Pommerat sau romanul „Copilul divin” de Pascal Bruckner, texte de care-ţi aminteşte „Trebuie să vorbim despre Kevin”. Un film în care relaţia părinţi-copii/mamă-fiu beneficiază de o viziune cu totul inedită şi absolut originală, chiar dacă infinit de dură şi de dureroasă. Hai c-am reuşit să mă abţin să nu vă dau prea multe detalii – asta pentru că e un film pe care vi-l recomand! Filmul rulează acum la Cityplex Braşov. Vizionare utilă.

„Trebuie să vorbim despre Kevin” (SUA, Marea Britanie, 2011)

Regia: Lynne Ramsay.

Cu: John C. Reilly, Tilda Swinton, Ezra Miller

Cityplex Braşov

Program: http://brasov.cityplex.ro/trebuie-sa-vorbim-despre-kevin-premiera-din-23-martie--we-need-to-talk-about-kevin

2 existeme din "Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene" (Pontica, 2005)

Wed, 21 Mar 2012 09:43:11 GMT

D'aia

tatăl meu şi-a rupt o mînă din umăr şi altele

mamă-mea şi-a răcit rinichii ca lumea

de poartă a fost agăţat un lacăt de juma' de kil

noi am plecat în Europa la învăţat.

A нахуя!

alt existih de liubovi trist

în cărticica de pomene –

o listă destul de mică

cu morţii familiei.

oricît de moartă ai fi

mamă-mea n-o să te scrie în

lista morţilor noştri,

iubire.

iată de ce te-ai foarte

supărat pe mine

şi ai plecat

нахуй.

А хули

CenaKLUb TIUK nr. 7, cu SÂNGE SATANIC

Tue, 20 Mar 2012 14:05:26 GMT

CenaKLUbul TIUK!

vă invită la o întîlnire cu autoarea rockmanului „Sînge satanic”:

Cristina NEMEROVSCHI,

care va citi fragmente din romanul premiat de Tiuk, dar şi din „Pervertirea”,

în curs de apariţie la aceeaşi editură: Herg Benet.

Invitat special: Alexandru Voicescu, directorul editurii

(+ invitaţi surpriză).

LECTURI, discuţii, concurs al editurii Herg Benet.

Cine vine cu cea mai faină întrebare - primeşte cartea cu autograf!

Moderatori: Mihail Vakulovski & Flavius Ardelean.
Duminică, 25 martie, ora 18:30, Rockstadt Braşov

Intrare liberă

4 aprilie, ora 19:00 - DAN PERJOVSCHI

8 aprilie, ora 17:30 - un cristian cu "Morţii mă-tii" & Oana Cătălina ninu cu poezii noi, din viitorul volum, în curs de apariţie la CDPL

unu&unu - club a, tiuk 10 ani, 10 basa (cdpl), războiul sfîrşitului de săptămînă, mugur & gilda...

Mon, 19 Mar 2012 21:44:58 GMT

Aşa cum bucureştenii vin pe Valea Prahovei şi la (Poiana) Braşov să se relaxeze după o săptămînă de lucru, noi ne duceam sîmbătă la Bucureşti, după un concert Luna Amară… Partea noastră a drumului era liberă, iar ei veneau înghesuiţi la maxx. La întoarcere noi aveam drumul deschis, iar ei mergeau aproape bară în bară – sper că măcar se întorceau la fel de mulţumiţi ca noi.

Sîmbătă am fost la „Unu şi Unu” de la Club A, cenaclu moderat de Un Cristian, şi am lansat „Zece basarabeni pentru cultura română (Tinerii dintre milenii)” (CDPL) şi am aniversat 10 ani de Tiuk! (am citit primul editorial, am vorbit despre primul număr, despre echipă, conţinut, colaboratori, manifeste ş.m.a.). Totul a fost foarte, foarte frumos, Cristi a pregătit inclusiv fotografii la care lumea trăgea cu ochiu’, nici nu ştiu de unde le-a adunat, dar erau foarte faine, invitaţii (inclusiv două personaje din carte – Mitoş Micleuşanu şi Roman Tolici) s-au simţit bine (scaunele erau aşezate în cerc), am avut un dialog foarte interesant şi aproape distractiv (se vede şi din pozele Carminei, şi din cele ale lui Paul de la Club A, postate pe facebook; Alex încă n-a postat nica, dar sunt sigur că vor fi la fel de mişto). Am făcut şi un experiment cu Mitoş şi Roman, punîndu-le cîte o întrebare (aleasă de Cristi), iar ei răspunzînd acum la acea întrebare, apoi au citit ce au spus acum 10 ani, între milenii:)). A ieşit haios. Mi-a făcut plăcere să mă întîlnesc cu prieteni din Bucureşti (familia Hălălău – premiul cel mare!: Florinel, Cătălina, Diana, Florin formează o familie foarte frumoasă şi emană raze de lumină), pe unii i-am văzut prima oară, deşi pe mulţi îi ştiam de pe internet, unii publicaseră, nu o dată, la Tiuk! (Mihai Bădica arată altfel decît în poze!), şi din cărţi, iar lui Andrei Zbîrnea chiar îi scrisesem ceva pe coperta cărţii de debut… Apoi au urmat autografe şi fotografii, unii au venit chiar şi cu cîte 4 cărţi, după autografe pentru ele, pentru soră, mamă şi tată (vreo 4 fete au venit cu rugămintea asta)…

Apoi Mugur a insistat să ne ducem la concertul unui prieten de-al lui din Tulcea; a ieşit ca atunci cînd (nu) întîrziam (încă) la gară, iar Dudu ne-a zis că ştie el o scurtătură şi ne-a dus prin pădurea care pornea de la Lacul Comsomolist, eu m-am distrat pe drum, dar Iulian cred că şi acum îl înjură cînd îşi aminteşte acea călătorie:)). Aşa a fost şi la nea Vasile-chitaristul, care a venit la acel club-bodegă cu o fonogramă care era dată tare, iar el ciupea din cînd în cînd de cîte-o strună, iar în pauze zicea cîte-o glumiţă cu o voce de castrat (urma să se manifeste şi vocal, dar am avut norocul să nu asistăm la aşa ceva). În timpul pieselor Mugur nu tăcea deloc-deloc, iar cele două fete bătrîne dintre el şi mine & K îl tot apostrofau, nervoase, că „de ce nu s-a dus la bar, dacă are atîta chef de vorbă”… Aşa că ne-am cărat la somn, înainte de asta stînd la sfat şi cu Gilda, minunata naşă a lui Sandu, şi cu pisica lor şamanică (pisica Grosu!).

Dimineaţa ne-am grăbit la „Războiul sfîrşitului de săptămînă” de la Radio Guerrilla, realizată de Mitoş Micleuşanu & Iulian Tănase. Dar m-am trezit foarte devreme şi am citit „Scrisori către Rita” de Ştefan Caraman, semnată Kaos Moon; foarte interesante cele vreo 40 de pagini citite pînă s-au trezit ceilalţi (din vreo 600!, dar cred că nu ai cum să te plictiseşti, la cum… începe). Emisiunea a fost extraordinară, chiar dacă Mitoş aproape că n-a intervenit, lăsîndu-l pe Iulian să facă… cărţile; dar a ieşit foarte, foarte frumos, chiar mă bucur că am acceptat să mă trezesc mai devreme pentru emisiune (seara n-aveam de unde să ştiu că mă voi trezi mult mai devreme!, iar dimineaţa n-am ştiut că vom veni la casa Presei libere prin… Băneasa şi judeţul Ilfov etc.).

Iar azi… e luni… Toată ziua am băgat la task-urile Zile şi Nopţi, „de văzut”-uri de prin Constanţa şi Piatra Neamţ şi „agende” şi rubrici la Sibiu şi editorial, şi interviu, şi „Tatuaje”, şi „Odada”, şi programe, şi… Acum sunt după un cros pe sub Tîmpa, ’s tîmpitoresc, cum ar veni… şi mă pregătesc pentru o nouă zi de muncă! (apropo, am acceptat o nouă traducere, deşi mi-am zis că...).

Foto K: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.3571431973611.2158975.1507369494&type=3

Sîmbătă, 17 martie 2012, ora 18:00, TIUK e la Club A, la unu si unu

Wed, 14 Mar 2012 12:59:17 GMT

Sîmbătă, 17 martie 2012, începând cu ora 18:00, în Club A (Bucureşti, Str. Blănari nr. 14)

fresh literar de Club A

unu’ şi unu’

O întîlnire cu Mihail Vakulovski,
lansarea cărţii "10 basarabeni pentru cultura română. Tinerii dintre milenii" (Ed. CDPL)

şi prezentarea nr. 33 – de zece ani TIUK!

Nouă cronică la "Portret de grup cu generaţia "80" (Interviuri)" - Em.Galaicu-Păun, Europa Liberă

Tue, 13 Mar 2012 12:49:14 GMT

aici:
http://www.europalibera.org/content/article/24513782.html

iar dacă vreţi să auziţi vocea criticului-scriitor, intraţi aici:
http://www.europalibera.org/audio/audio/347517.html

Emilian Galaicu-Păun, Europa Liberă

13.03.2012

După ce şi-a dat doctoratul, cu prof. Nicolae Manolescu, în Poezia generaţiei 80, Mihail Vakulovski face din demersul său ştiinţific un parcurs biobibliografic, odată cu publicarea primelor două, din cele trei preconizate, volume ale Portret-ului de grup cu generaţia 80, primul (Poezia) în 2010, şi cel de-al doilea (Interviuri) în 2011, la Tracus Arte. Altfel spus, după ce a demonstrat – cu cărţile pe masă – că ştie totul despre fenomenul în cauză, cercetătorul nostru a hotărât să afle ceva în plus direct de la sursă, întreţinându-se epistolar sau prin viu grai cu unele figuri marcante ale mişcării: Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Iova, Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina ş.a., fără a-l uita pe mentorul Cenaclului de Luni, Nicolae Manolescu. (Înduioşător şi interviul imaginar cu Cristian Popescu, mort în 1995 – dar asta-i doza necesară de „ficţiune” într-o lucrare doctă ce ţine de istoria literaturii...)

Din cele 21 de interviuri, câteva (Romului Bucur, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu, Daniel Pişcu) reconstituie mai cu seamă atmosfera Cenaclului de Luni, de-ar fi să-l citez pe I. B. Lefter: „conta mai mult să fii apreciat în cenaclu decât în «lumea literară» pe care implicit sau explicit o contestam. Aveam cu toţii un soi de impetuozitate fericită, o nonşalanţă triumfătoare, ceva greu de descris…”

Dar partea „grea” a volumului o constituie interviurile cu cele câteva „capete teoretice” ale generaţiei 80: Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Bogdan Ghiu, acelaşi I. B. Lefter, şi bineînţeles Gheorghe Iova. Iată cum judecă acesta din urmă: „Omul e partea rea a cetăţeanului. Adică cetăţeanul este elementul de gestiune, intrând în magazia unui corpus social care este scriptural, prin constituţie, prin legi, nu ştiu ce… Dar rămâne o parte care nu poate fi scrisă, e la limita nescrisului – şi aia e treaba scriitorului adevărat”. (Bucuros aş cita şi din ceilalţi autori pomeniţi mai sus, doar că aceştia trebuie citiţi cap-coadă, în special Gheorghe Crăciun.)

Pe post de „concluzie” însă, transcriu un mic fragment din interviul cu Bogdan Ghiu: „Într-adevăr, scrisul e o placă. Tocmai de aceea am avut obsesia suprafeţei. (…) E o suprafaţă, orice suprafaţă e dublă, e o linie de graniţă între tumultul, între starea aceea fuzională amestecată care este trăirea. Când trăieşti nu poţi să scrii, când scrii nu poţi să trăieşti. Trăieşti scrisul, adică îl scrii şi nu ştii dacă trăirea scrisului mai este trăire”.
12 martie ’12