nu prea JURnalul mEU, Mihail VAKULOVSKI

Aseară m-a sunat cineva, insistînd să mă convingă că eu nu sînt eu, ci Baştovoi. Primele ei cuvinte au fost: „Vreau să vorbesc cu părintele Baştovoi”. „Şi eu aş vrea”, i-am spus, şi chiar aş vrea, Baştovoi fiindu-mi prieten, dar şi unul dintre scriitorii mei preferaţi. Fata era disperată să vorbească cu „părintele” şi, deşi şi-a mai revenit (un pic) pe parcursul discuţiei-interogaţie, nu credea că nu-s Baştovoi, „nu cred că sînteţi Vakulovski”. OK, asta e, cînd îl suni pe Vakulovski pe numărul lui de telefon să nu crezi că-ţi răspunde Vakulovski. Mai sînt unii care mă sună pe mobil şi mă întreabă agresiv: „Da’ cu cine vorbesc?” În prima dimineaţă a anului m-a sunat o gagică să-i zică La Mulţi Ani lu’ un Vasile! I-am spus c-a greşit numărul, apoi, cînd aţipeam, m-a sunat iar, aşa că i-am zis că Vasile a ieşit după ţigări, îi transmit ceva? „Măi Vasile, iar faci glume din astea? Crezi că nu-ţi cunosc vocea?” – „Ce, n-am dreptul să glumesc? Da, da, mulţumesc, OK, şi eu te iubesc, pa”>:) Primesc pe adresa revistei de cultură Tiuk! mesaje super ciudate, unele adresate lui Luca Piţu, Paul Goma, Bin Laden, unele de liubov trist pentru Costel şi Gigel, altele inexplicabile, ultimul avînd subiectul “Întrebare - BMW cu volan pe dreapta”, ăsta: “Presupunem ca am un bmw cu volan pe dreapta si vreau sa-i mut volanul pe stanga, aveti idee de cineva cu care pot colabora? Astept un raspuns”. Dar astea-s chestii oarecum de înţeles, care se mai întîmplă, nu-s zilnice, din alea care te enervează şi te toacă încet, dar sigur. De exemplu, vii dimineaţa la serviciu. Nu e o chestie ciudată să te duci dimineaţa la serviciu, ştii? Poate e nasol, nu şi ciudat. Şi ce-ţi zice o colegă nu neapărat blondă? Corect, zice: „Bună”. Mişto ar fi să fie, totuşi, bună, dacă ar fi bună poate că ţi-ar mai trece... Şi ce-ţi mai aud urechile în fiecare dimineaţă? Aha, da, da – „Ce faci?” „Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci?” (asta dacă lucrezi într-o firmă mare, altfel îţi începi dimineaţa doar cu „Bună. Ce faci?” Sau „Bună. Ce faci? - Ce faci?”). Şi faaaaaşi? Cred că pentru reprezentantele genului feminin cu mai multe circumvoluţiuni decît două e f. enervant să ţi se adreseze cu „fată”... Pentru noi e amuzant să le auzi pe două tipe fiţoase conversînd cu „tu, fată, ai auzit, fată, că...” – „tu, fată, eu ştiam înainte să se întîmple, fată, de asta”... Pe mine mă mai enervează şi diminutivele folosite excesiv... şi nefericit. „Ne vedem în 10 minuţele la o cafeluţă şi-ţi aduc şi revistuţa ca să vezi şi machetuţa”. Mă enervează cunoscuţii (foarte) bogaţi care cînd au nevoie de tine îţi transmit printr-un alt cunoscut să-i suni, că vor ceva de la tine, iar cînd îi suni zic că-s nu ştiu unde şi se întorc abia nu ştiu cînd, cînd te roagă să-i suni, că au ceva de vorbit cu tine. „Neşte scheme, neşte faze”. Nici nu le trece prin cap că poate pentru tine fiecare cent contează, apoi ei au nevoie de tine, nu invers. Mă enervează televiziunile locale care intră peste alea naţionale exact peste ştirile din sport. Mă mai enervează că abia cînd încep să mă încălzesc mi se termină semnele (cu spaţii cu tot) pentru editorial şi trebuie să pun punct. Da’ asta e, fată, ce faci? Bună. Cît e ceasu’? Ah, ar fi fost bestial dacă te-aş fi scos la o cafeluţă, dar îs într-o şedinţă şi am şi o întîlnire importantă peste 10 minuţele, nu te enerva, fată, pînă ajung comandă şi tu o cafeluţă, răsfoieşte revistuţa... şi nu mă mai enerva.

 Post Scriptum Imediatum: Abia am ajuns la „şi nu mă mai enerva” şi a sunat iar... tipa care susţine că-s Baştovoi, mi-e martoră şi Raluca, i-am dat telefonul să-i spună cu cine vorbeşte. Apoi tipa a zis: „Dar data trecută am vorbit cu altcineva”.

noi cu Baştovoi (în centru), demult, în alt mileniu, în altă ţară, în altă viaţă