nu prea JURnalul mEU, Mihail VAKULOVSKI

început pe mail.ru, pe 24-12-2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat, tot acolo fiind şi multe albume foto (eh, asta o să-mi lipsească aici)

Mă tot întreabă lumea – prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi – cînd îmi apare următoarea carte. Şi cînd mă trezesc cu „?”-rea asta faţă în faţă îmi dau seama că sertarul mi-e mai gros decît al dizidenţilor de pe vremea comunismului şi – cu toate acestea – în ultima vreme n-am mai trimis nici o lucrare la vreo editură. Aşadar, PROPUN EDITURILOR cîteva din manuscrisele bune de tipar:

(1)

BIBLIDIOTECA

(rockman)

 (2)

Portret de grup cu “generaţia optzeci” (Poezia)

- critică literară -

(3)

Portret de grup cu “generaţia optzeci”

(interviuri)

 (4)

neurochirurgie

(teatru)

 (5)

Interviuri cu tinerii dintre mileniile II şi III

 Printre intervievaţi: Răzvan Exarhu, Dumitru Crudu, Radu Andriescu, Ştefan Baştovoi, UN Cristian, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Vasile Ernu, Ştefan Manasia, Marius Ianuş, Dan Perjovschi, Ovidiu Pecican, Dan Lungu, Răzvan Ţupa, Ada Milea, Mitoş Micleuşanu, Doina Ioanid, Mihnea Blidariu, Radu Pavel Gheo, Elena Vlădăreanu, D.H. Decuble, Ruxandra Novac, Dan Sociu, Nicoleta Esinencu, Ştefan Caraman, Bogdan Suceavă, Zdob şi Zdub ş.a.

 

(6)

TIUK!

(antologie de proză KLU)

Coordonatori: Alexandru & Mihail VAKULOVSKI

 Din CUPRINS: MANIFESTE KLU (Alexandru VAKULOVSKI) & număoftikismul (Mihail VAKULOVSKI), Mihnea BLIDARIU - "Copiii cenzurii îşi iubesc mama", Alexandru VAKULOVSKI - "Foc la bocanci!", Laura MARCU - "Contrabandiştii", Nicoleta ESINENCU - "FUCK YOU, Eu.ro.Pa!", George MUREŞAN - "Contrasensul vieţii", Robu-Corcan CRISTIAN - "Unchiul Antonin", Mitoş MICLEUŞANU - "Voldemar Labagiul", un cristian - "Cici are ţîţe!", Ştefan BAŞTOVOI - "Sophi", Iulian CIOCAN - "Curtea", Dumitru CRUDU – „CERCUL TĂCERII DIN CHIŞINĂU”, Andrei GHEORGHE - "AshNash", Ştefan CARAMAN - "ARIM JIM JIM", Mihail VAKULOVSKI - "totul, aproape tot despre tati" ş.a.

 (Editorii interesaţi mă pot contacta pentru detalii la nr. de telefon: 0723 89 27 56)

Nu ştiu de ce formaţiile româneşti cîntă în limba engleză, cînd oricine poate asculta muzică şi texte mai bune, scrise de oameni care chiar simt şi trăiesc în limba aia (ar fi aiurea să jignesc cu exemple). Limba în care visezi şi pe care o ştii cel mai bine e – clar – un atu, pentru o formaţie faină ro limba română e unicul avantaj faţă de o formaţie faină englezească sau americană, să zicem, nu-mi dau seama de ce oamenii din muzica ro nu pot să înţeleagă un lucru atît de simplu, e ca şi cum scriitorii români ar începe să scrie direct în engleză... păi de ce să citeşti Sadoveanu în engleză cînd poţi citi Hemingway, de ce să citeşti Miron Costin cînd în aceeaşi perioadă exista deja Francois Villon ş.a.m.d.?

 

MANOWAR e un exemplu la polul opus chiar, tăticii americani ai metalului făcînd versiuni în mai multe limbi a piesei FATHER de pe noul lor album, inclusiv în română, piesă care poate fi ascultată pe net în mai multe locuri, doar daţi o căutare (merită).

 Manowar - Tata

(Father - Romanian Version, din albumul: Thunder In The Sky, 2009)

 

Am fost mic,

Tu m-ai luat de mână

Tată, vreau să ştii,

Suntem împreună.

Mi-ai spus ce-i rău şi ce-i bine

Şi-am învăţat:

Nimeni nu-mi poate da

Ce tu mi-ai dat.

M-ai făcut puternic,

M-ai sprijinit,

Când m-am înşelat,

Sau am greşit.

Ne-a fost şi bine,

Ne-am şi certat

Acum pot s-o spun:

M-am înşelat.

Cu mine,

În orice clipă din orice oră,

În fiecare zi în tot ce-i bine

Sunt parte din tine!

Ai trăit pentru noi,

Te-ai străduit,

Cu braţele tale,

Din greu ai muncit.

Nimic nu ai cerut,

Ai oferit.

Datorită ţie,

Am reuşit!

Cu mine,

În orice clipă din orice oră,

În fiecare zi în tot ce-i bine

Sunt parte din tine!

Tată,

Un lucru spun:

Sunt împăcat

Că tot ce ai spus e adevărat.

„Durerea, dragostea sau pericolul te fac din nou real”

 

Jack Kerouac este unul dintre scriitorii pe care nu-i uiţi niciodată, în primul rând datorită stilului său unic (care pare simplu, încît toată lumea are impresia că şi ei pot să scrie aşa), apoi – pentru originalitatea şi vivacitatea naraţiunii şi forţa personajelor. Ca si „Pe drum”, „Vagabonzii Dharma” este considerat un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac şi a prietenilor săi, alţi scriitori beat-nici celebri. Personajul Japhy Ryder este întruchiparea lui Gary Snyder, Alhav Goldbook e Allan Ginsberg, Cody Pomeroy e Neal Cassady, Ike O’Shay e Michael McClure, iar Ray Smith e chiar Jack Kerouac, personajoul homodiegetic al romanului. Ray e tot pe drumuri, ca-n manifestul generaţiei beat, „Pe drum”, doar că de data asta călătoria e mult mai iniţiatică, mai profundă, mai cu scop, iar pauzele dintre drumuri sînt sîmburele de aur al cărţii, de la început pînă la sfîrşitul cărţii. Romanul e scris în acelaşi stil vioi, plăcut, spontan şi uşor de citit, iar personajele aici nu mai par de ajuns pentru Jack Kerouac, care adaugă biografiilor şi aventurilor prin care trec ele multă frumuseţe a naturii, pe care o învăluie într-un spirit mistic, un budism mai excentric. Japhy Ryder este cel mai apropiat de Ray, cu care se întîlneşte la un recital cu alţi rătăcitori religioşi-„vagabonzi Dharma”, după călătoria într-un marfar, în acelaşi vagon c-un vagabond bătrîn. După întîlnirea cu Japhy viaţa lui Ray se schimbă, iar cartea devine mai interesantă, pentru că urmează acţiune: călătorii iniţiatice pe munte, orgii, chefuri, meditaţii... Cartea se încheie cu... drumuri, cum altfel? Japhy pleacă-n Japonia, urmîndu-şi visele budiste, iar Ray ajunge pe Desolation Peak, pe Vîrful Dezolării, în vîrful muntelui, de-asupra Marelui Nor al Adevărului, sus, de unde în locul lumii vezi o mare plată de nori. Aici personajul narator îşi găseşte singurătatea benignă, liniştea şi mai ales libertatea („Nu mai ştiam nimic, nu-mi mai păsa şi nu mai conta şi deodată eram liber” – „Cîştigasem pentru totdeauna viziunea libertăţii veşnice”). O călătorie la fel de plină de simboluri şi învăţăminte ca aceea din alt vîrf de munte, făcută cu Japhy, care ajunge în vîrf, cu Morley, care se opreşte pe drum, iar el se teme să urce pînă în vîrf, deşi mai avea doar 30 de metri pînă acolo: „Acum îmi era teamă să mai urc şi asta numai pentru că ajunsesem mult prea sus”, dar tot atunci descoperă că „nu poţi să cazi de pe un munte”...

 

Cînd citeşti Kerouac simţi gustul libertăţii, nevoia de libertate şi de „vagabonţeală”, romanele lui fiind exemple şi îndemnuri de a-ţi trăi viaţa aşa cum îţi place. “Vagabonzii Dharma” este o carte despre cum munca înseamnă robie şi cum un vagabond poate fi mai liber decît un om care e bogat şi munceşte, despre cum adevărata libertate poate fi descoperită în meditaţie şi călătorii. Dar şi în lectură, pentru că, aşa cum spunea Victor Erofeev, călătoriile scurtează viaţa, iar lecturile despre ele o fac, practic, fără sfîrşit.

 

Jack Kerouac, “Vagabonzii Dharma” (Traducere de Dan Sociu), Ed. Polirom, 2009

Cântec pentru băieţii ucişi la Chişinău – de Savatie Baştovoi

- De ce v-aţi făcut blog: de amorul artei (culturii), de nevoie, de plăcere – sau pur şi simplu din nevoi de marketing cultural? La ce (vă) foloseşte blogul?

- Înainte să hotărăsc să-mi construiesc un blog personal am făcut pe internet (din 2000) revista web Tiuk (k-avem kef) – www.tiuk.reea.net, care e un fel de casă, aşa că era oarecum firesc ca la un moment dat să-mi meşteresc şi o viluţă - http://vakulovski.livejournal.com/ . Asta s-a întîmplat pe 24 decembrie 2005, de Crăciun, blogul deschis fiind pe post de porc de tăiat. Scriu jurnal dintotdeauna şi înainte să fac Tiuk! m-am gîndit la mai multe variante de revistă on-line, una dintre ele fiind un web magazin unde oamenii să-şi scrie în direct jurnalul. Să fie, bineînţeles, şi mulţi oameni de cultură, scriitori, ziarişti, arhitecţi, muzicieni, dar şi „oameni simpli” – mă interesa live-ul, anti-cenzura, libertatea, viaţa. Dar am ales să fac o revistă pe internet asemănătoare cu o revistă hîrtioasă, aşa că ideea cu jurnalul în direct mi-a rămas undeva la subsol (sau la mansardă). Scriu pe blog ca şi cum aş scrie în jurnalul meu „secret”, dar mai bag şi anunţuri culturale referitoare la Tiuk! şi la cărţile mele şi ale lui frate-meu, mai folosesc şi fotografii, ceea ce nu se poate face într-un jurnal „tradiţional”, filmuleţe, lecturi, dar încerc – cît de mult se poate - să-mi păstrez blogul pentru chestii existenţiale. În cel mai scurt timp, poate înainte să apară „Familia” cu ancheta, voi avea şi un site, depinde de profesioniştii de la reea.net cît de repede (că frumos va fi sigur!).

- Blogul e utilizat în multiple scopuri, însă, la origini, e un soi de jurnal online. Cum se face totuşi că nu (prea) există jurnale ale scriitorilor pe internet?

- Ba există, nu foarte, foarte multe, dar, totuşi, se întîmplă ceva... există şi scriitori care-şi folosesc “bloagele” doar pentru a-şi promova apariţiile editoriale (eu evit astfel de bloguri, mai ales pe alea care nu au nici măcar link-uri), dar sînt şi foarte mulţi scriitori care – prin jurnalele de pe blog – îşi apropie cititorii, care de cele mai multe ori le devin prieteni virtuali. Şi nu e vorba doar de ultimul val de scriitori, unul dintre cei mai activi blogeri fiind Paul Goma, care-şi publică în permanenţă jurnalul pe net, ceea ce e ceva extraordinar pentru cititorii dumnealui, Emil Brumaru scriind aproape zilnic, şi Leo Butnaru fiind un bloger foarte harnic, şi Octavian Soviany (i-am amintit aici doar pe cei mai buni dintre cei mai buni blogeri-scriitori săriţi de 50 de ani...)... Tata citea jurnalul lui Goma dintr-un sat de lîngă Odesa, eu – din Braşov, tu – din Oradea, un prieten de-al meu – de pe-un vas care era mereu altundeva şi tot aşa. Poate că există o frustrare a cititorilor că nu pot citi jurnalul nu ştiu cui (al unei scriitoare de care s-au îndrăgostit, să zicem, sau al unui fals guru literar), dar ca să fii atît de deschis trebuie să fii puternic, sincer sau cam inconştient.

- Pot constitui blogurile culturale o alternativă la revistele literare?

- Categoric DA! Blogurile şi site-urile pot fi – şi sînt – mult mai interesante decît revistele tradiţionale. Asta pentru că pe internet nu ar trebui să fie (auto)cenzura, apoi nimeni nu te pune să scrii pe blogul personal, scrii doar dacă ai chef, iar ce e făcut din şi cu plăcere & dragoste iese altfel. Citesc multe, foarte multe bloguri şi tot mai puţine reviste (şi DOAR pe internet, de obicei); de fapt, în ultima vreme peste reviste mă uit din avion şi rareori mă opresc la vreun text pe care-l citesc în întregime, iar pe bloguri stau ore întregi, zilnic.

- Cât de importantă e pentru Dvs. interactivitatea pe care o oferă blogul? Satisfacţii/nemulţumiri?

- Da, internetul îţi permite ţie ca scriitor să comunici direct şi imediat cu oamenii, cititori sau pur şi simplu oameni curioşi, iar cititorilor le permite să urmărească textul în timpul facerii, pe fragmente, ceea ce dă viaţă literaturii, o face mult mai vie şi mai apropiată de cei din faţa monitoarelor – scriitorul şi cititorul. Din păcate, 99 % dintre reacţiile provocate de textele de pe blog vin pe e-mail sau – şi mai des – pe mess. Iar cînd comentează cineva pe blog de obicei foloseşte o mască-pseudonim, nu-mi dau seama de ce. E OK să vorbesc cu oameni care nu vor să spună cine sînt ei, dar multe nickname-uri no name doar înjură şi cam atît şi nu au dreptul la existenţă. Blogul meu n-a atras astfel de viruşi, dar înţeleg fenomenul, pentru că a păţit-o frate-meu cînd îşi publica viitorul roman live la “Clujeanul”; sau pe-un blog pe care-l citesc, al teroristei de cititoare, care are un astfel de nimeni care face în permanenţă bale la gură. Faza e că din cauza acestuia Luciat a pierdut mulţi cititori (îi cunosc eu şi ştiu ce vorbesc), şi eu la un moment dat am hotărît să nu mai intru pe blogul ei, dar acum pur şi simplu nu citesc şi NU fac comentarii acolo, deşi de multe ori textele ei te provoacă la discuţii culturale. Ruxandra Cesereanu a fost nevoită să blocheze astfel de porecle hidoase, dar şi Radu Pavel Gheo, Iulian Băicuş, Emil Brumaru, Lucian Dan Teodorovici şi mulţi alţii, nu neapărat scriitori, ca Andrei Gheorghe, Tudor Chirilă, Mircea Badea, Victor Ciutacu, Huidu, poate că unii dintre ei s-au blocat unii pe alţii:D...

- Sunteţi mulţumit de oferta culturală a blogosferei româneşti? Dacă nu, ce credeţi că (îi) lipseşte?

- Am făcut o anchetă la Tiuk! despre cum ar fi blogurile marilor scriitori (dacă ar avea aşa ceva), aici e textul: http://www.tiuk.reea.net/19/vakulovski_anketiuk.html. Dar, de fapt, blogosfera se blogăreşte destul de cool.

PS 7 aprilie: La Chişinău curge sînge, Luciat îşi abandonează blogul, îmi pare – sincer – rău.

Cum procedezi dacă faci o revistă doar de plăcere, începi cu un nr. 1 beton, realizat exact cum a fost gîndit, arată rupere, doar cu super texte şi super autori, chiar dacă unii abia debutează, ai încredere în fiecare autor din „paginile” revistei pe care o faci, dar imediat după acest prim număr primeşti o groază de texte bunicele? Schimbi „politica” revistei din mers, pentru că mulţi dintre cei care vor să publice în revista ta sînt tineri şi au şanse să crească? Îi publici, pentru că vezi ceva la ei, chiar dacă ţi se pare că mai au de muncit ca să ajungă să-ţi placă? Da, tată, îi publici şi da, e vorba de Tiuk! După ce munceşti atîta ca să apară pe net produsul finit crezi că gata, s-a încheiat numărul? Da’ de unde? Avem rubrici care cresc mereu (cum e „’n curînd”, de exemplu, dar asta nu-i bai, tot muncă de plăcere se numeşte), dar există unii care, după ce insistă să-i publici, insistă să-i scoţi din revista deja publicată. Mi s-a întîmplat doar de 4 ori în cei 8 ani de existenţă Tiuk!, dar... la Tiuk nu se face aşa ceva. Doi scriitori au vrut să le scot textele pentru că aşa le-a cerut editura la care urmau să publice (nu le-am scos, iar cărţile lor au apărut, fireşte), o scriitoare – din motive (foarte) personale, erau texte erotice povestite mamei ei, care nu ştie de „ficţiune”, „literatură” şi d’astea şi i le-am scos, dar – repet – oamenii şi-au explicat clar intenţia/rugămintea. Dar ce faci cînd te trezeşti cu un aşa e-mail, hodoronc-tronc, de fapt se trezesc profesioniştii de la reea.net, care ne găzduiesc revista:

      „In baza Legii nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de
       autor şi drepturile conexe si in baza Legii nr. 285 din 23
       iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996
       privind dreptul de autor şi drepturile conexe, solicit
       sistarea publicarii materialelor de la adresa
       http://www.tiuk.reea.net/9/maximov.htm
       <http://www.tiuk.reea.net/9/maximov.html>_l_
       <http://www.tiuk.reea.net/9/maximov.html>.
       Va aduc la cunostinta ca nu am concesionat drepturile mele de
       autor revistei Tiuk!

       Cu consideratie,”
Xxxxx Xxxxxxx

 Valoroasele poezii ale poetei apăruseră în nr. 9 (2005), le-am publicat după vreo 30 de e-mail-uri în care mă ruga s-o public, nu le-am descoperit pe-un papirus şi, văzînd ce tari sînt, am zis să urc Tiuk!-ul în popularitate "pîn-la cer", iar pozele ei n-au fost făcute de paparazzii Tiuk, ci le-am primit de la ea tot pe e-mail, apoi mi-a tot scris ba să-i schimb un cuvînt, o silabă, un rînd, un titlu, apoi – să schimb ordinea textelor şi tot aşa. Păi asta înseamnă muncă, de fiecare dată muncă, dacă publicai textele într-o revistă hîrtioasă ce făceai, îi futeai la cap pe redactori să execute corecturile cu pixul în toate exemplarele de pe piaţă? Ce-am făcut? Am lăsat-o un pic, sperînd să explice de ce mă pune la muncă, dar poeta o ţine pe-a ei, cu ameninţările, drepturi de autor şi din astea, legi, frate, copiryght, stat, justiţie:D. Am scos-o, na:

 Dă un refresh

Şi dispari!

 Oare să renunţ la „tinere speranţe” şi să fac Tiuk!-ul aşa cum l-am gîndit?

deşi era joi, a fost tare frumos (şi haios) la lansare, cu tot cu paparazzii care mişunau pe acolo (aţi văzut).

cîteva imagini:
Foto: Un Cristian
Foto: K

Foto: Moni Stănilă

Foto: Marin Malaicu Hondrari




poză... compromiţătoare

UCIDE ARBITRUL! nu s-a lansat la:

am fo la LaTINO Club Braşov (unde va cînta Puya pe 26, cînd Zile şi Nopţi va fi la Oradea), unde... ce să vezi? Păi... uite:adică:

ieri K (soţia) a cumpărat două telecomenzi (că avem 2 televizoare, unul în dormitor şi unul în bucătărie, no, la insistenţa ei, că mie mi se părea ceva aberant să ai două obiecte din astea în casă, e adevărat că exact atunci cînd mă uit eu la sport e şi un film interesant la care vrea ea să se uite). de fapt, trebuia să încep aşa: alaltăieri m-am cam enervat pe telecomenzi şi am trîntit-o pe una de podea, dar din tot sufletul… nu merge k lumea nici a doua, aşa că ieri K a cumpărat cele 2 telecomenzi, le-a lăsat în maşină, a venit cu ele acasă, le-am dezvirginat eu şi am văzut cu ochii mei (înaintea ei) că una era spartă. am întrebat-o - sincer -, ca între tovarăşi de viaţă, dacă a putut s-o lovească de ceva şi mi-a spus - clar - că n-a avut cum şi unde s-o atingă de ceva. OK, atunci du-te şi schimb-o. nu, nu costă deloc ieftin, chiar costă foarte scump, după părerea mea (şi după salariile noastre) şi oricum nu înţeleg cum să cumperi un lucru gata stricat. s-a dus azi la magazin şi n-au vrut să i-o schimbe, deşi telecomenzile au "certificate de garanţie". certificat de pe care copiez denumirea firmei şi adresa ei, aşa, ca să nu luaţi şi voi ţeapă. există atîtea magazine încît puteţi să-l evitaţi pe acesta, dacă nu vreţi să păţiţi ca noi, sau dacă sunteţi masochişti şi vreţi să cumpăraţi chestii numa' bune de aruncat la coş, asta e adresa:

S.C. Micado Electronic S.R.L.,

str. Uranus nr. 1,

Braşov

(am vrut să le scriu un mesaj şi un comentariu pe site-ul firmei, dar nu există nici forum, nici adresă de e-mail, aş putea să le trimit o prietenă să le facă controale la sînge, dar prefer să atenţionez braşovenii de pericol, pot să le fac scandal în presa locală… dar nu cobor la nivelul borfaşilor, pur şi simplu nu voi mai cumpăra nimic - niciodată - de la ei)

• Lansare carte : Fratii Presniakov – Ucide arbitrul

  Stand B 03, ora 15

  Organizator : Editura ART

  Invitati : Mihail Vakulovki, Mitos Micleusan, Laura Albulescu

În altă (dez)ordine de idei,
chiar acum am terminat prima parte a romanului despre colegii de cameră din timpul studiilor, perioada chişinăuiană (care, de fapt, e un roman sută la sută şi poate fi citit şi fără ce va urma, şi acea parte (bucureşteană) scrisă deja cam 70 la sută). deocamdată cartea se numeşte TOVARĂŞI DE CAMERĂ şi mă oftic că n-am publicat-o atunci cînd a fost scrisă, pentru că-s mîndru de ce-am citit-corectat.

Personajul homodiegetic ţine scheletul "Tovarăşilor..." (în jurul lui învîrtindu-se cu graţie celelalte personaje, întîmplări, idei), el învaţă la facultate la Chişinău, exact în perioada marilor schimbări sociale, 1989 - 1993 (primul volum), apoi urmează 3 ani de muncă (perioada de tranziţie, cînd are loc trecerea dintr-o parte a Prutului în cealaltă parte), celălalt volum cuprinzînd perioada doctoratului la Bucureşti. 2 ţări frăţeşti, 2 lumi, existenţialism, am rîs recitind, m-am distrat (i-am trimis pe parcurs fragmentuţe şi lu' frate-meu şi "s-a rîs" şi el), m-am încruntat, mi s-a făcut dor de locuri şi de (unele) personaje (muuulte şi pline de viaţă), există întîmplări reale, cum ar fi mitingurile de la Chişinău, personaje reale, care se vor recunoaşte neapărat, pe unele le vor recunoaşte rudele lor, altele pe care le vor recunoaşte nu sînt ei, de fapt, pentru că n-au nici o legătură cu cine bănuieşte nevastă-sa:D, şi  cititul mi-a făcut sete de vin de acasă şi m-a şi excitat (sper că v-am făcut curioşi)...  

Venind de la colocviile scriitoriceşti de la Alba Iulia (spre Braşov), am intrat prin Cîlnic, un sat de după Sibiu, vestit pentru cetatea ţărănească pe care o păstrează, menţionată şi de UNESCO, inclusă pe lista patrimoniului mondial. Cetatea e conservată & păstrată perfect, avînd noroc şi de un nene simpatic care ştie să povestească şi are grijă de cetate şi ziua, şi noaptea. Zidurile sînt înalte şi puternice, poţi urca în turnuri, de unde se vede şi cetatea altfel, şi satul, beciul are butoaie enorme, biserica e ca un muzeu în care-ţi poţi trage sufletul, unde e şi o orgă şi de unde se aude doar muzică foarte faină, curtea e plină de cactuşi, flori, brăduleţi, alte ziduleţe, bine păstrate şi alea, o fîntînă cu o sculpturică religioasă de bronz, cei doi căţei aleargă ca nebunii cînd nenea trage clopotele, urcînd la el cu limba scoasă, în corpul principal al cetăţii fiind expoziţii de carte veche, ulcioare originale, covoare, instrumente muzicale, ceva de vis, care-ţi absoarbe oboseala şi-ţi curăţă ochii mult prea obosiţi de la computer... Cetatea a fost construită de contele Chyl de Kelling la mijlocul sec. al XIII-lea, ca reşedinţă nobiliară, apoi a fost restaurată de saşi.

 

Un pont (sau două):

(1) vinurile din Cîlnic sînt apreciate încă din Evul Mediu, şi nenea ghid are un super vin acasă;

(2) la Cetatea Cîlnic poţi închiria o cameră (sau două), chiar în cetate!

 

(fotografii – aici: http://picasaweb.google.com/vakulovski/CetateaTaraneascaDeLaCilnic#)

(Foto: K, la Plitvice)
aici e rubrica de sîmbătă cu poezii, la White Noise (mlţmsc din nou)

La colocviile tinerilor scribălăi de la Alba Iulia le-am făcut la toţi poze, dar eu... am rămas fără, că doar nu-s Napuleon să citesc poezii şi să-mi fac fotografii în acelaşi timp, ar fi fost prea dalinian, 'ţdaisama. am găsit, însă, o fotografie (cu comentarii cu tot) la White Noise (mulţumesc!), aici:

http://whitenoise4ever.blogspot.com/2009/06/ctslectura.html

Şi mie lecturile nu mi s-au părut lungi,cum a s-a auzit,  ci - din contra - mult prea scurte şi, în acelaşi timp, recitalul a fost partea (foarte) tare a colocviilor, cea mai faină din toate timpurile, în sens că chiar n-am auzit nici un poem prost, nici unul (şi a citit ceva lume!)! OK, la Cluj am citit live la Radio Cluj (sau Cultural, nu mai ştiu), am băgat-o prima pe aia care începe cu „să-mi bag pula, astăzi pentru prima oară am părăsit o femeie” / mi-a zis ieri Jimi / „era bună?” / „era prietena mea”... sau aşa ceva:D şi n-au avut cum să mă cenzureze şi nici să mă bipuiască, pentru că mai departe degeaba au fost vigilenţi... 

iaca poza:

Tiuk! e pe net de vreo săptămînă, ’s foarte anşante – de cum arată şi ce conţine, dar a fost tare, tare greu să apară aşa...

cînd am luat premiul pentru traducere la Tomis, singura revistă de cultură cu ieşire la mare, pentru că consulul care trebuia să înmîne premiul n-a putut veni şi l-a trimis pe adjunctul său, am zis că nici Sorokin n-a putut veni, aşa că am venit eu, traducătorul lui, după premiu. dar zilele astea Sorokin va fi pe malul mării din România, la „Zile şi Nopţi de literatură”. faza e că aşa şi n-am reuşit să intru pe lista aia de şmecheri literari, pentru că aşa selectează US invitaţii – ce treabă au invitaţii români cu... Sorokin şi scriitorii străini de la Neptun? majoritatea nici măcar n-au habar cine e Sorokin, iar eu i-am tradus... nici nu ştiu cîte cărţi, ia să vedem... „Dimineaţa lunetistului” (Paralela 45, 2004), „Ziua opricinikului” (Curtea Veche, 2007), „Inimile celor patru” (Art, 2008)...

apropo de Tiuk! şi Sorokin, în nr. de vară puteţi citi şi traduceri, şi o cronică la „Inimile celor patru”: tiuk.reea.net

(ps:
Sorokin e mîhnit de întîmplarea asta şi a zis că nu mai vine nici el... acum... sper să fie doar o glumă, dar era... serios)

ExperimenTiuk!:

„Kasa Poporului” de Mitoş MICLEUŞANU

 

RomanTiuk!:

„Măcel în Georgia” de Dumitru CRUDU

 

VersTiuk!:

"America, America" de Marius OPREA

 

DebuTiuk!

(a) proză: “Urbancolia” de Dan SOCIU

(b) poezie: "Floarea de menghină" Svetlana CÂRSTEAN

&

"Blank" de Vlad MOLDOVAN

 

Cel mai impresionant & important evenimentul avangardist pe plaiuri mioritice:

Improvizaţia-concert-lansare de carte & album al cetăţencei lumii cu voce de şaman Sainkho NAMCHYLAK

 

Cea mai bună revistă de atitudine culturală:

„Stare de Urgenţă”

 

Cel mai important proiect literar:

Biblioteca de Poezie de Un Cristian

 

Cea mai faină antologie:

Mic tratat de pisicologie, bucăţi feline în felii
strînse la un loc de Şerban FOARŢĂ

&

100 De poeţi ai Avangardei Ruse de Leo BUTNARU

 

Cel mai bun album de debut:

The Mushroom Story – „Party Animals Inc”

 

Cel mai tare album rock de debut:

GUERRILLAS, "Guerrilla Spirit"

 

Cel mai profi festival de muzică:

STUFSTOCK

 

Evenimentul anului:

ARTMANIA festival (pt TIAMAT!)

 

Dintr-a noastră într-a voastră:

Oleg PANFIL (pentru traducerile din română în rusă)

&

George MUREŞAN (din română în catalană)

 

Concertul anului pe plaiuri mioritice:

IRON MAIDEN

 

Bonus, mai din 2009:

 

- Lovitură sub centură cu barosul:

Statului Român, care l-a expulzat pe scriitorul român Alexandru Vakulovski din România

 

+ Premiul de solidaritate Tiuk, pentru curaj:

Tinerilor din Chişinău, care s-au revoltat împotriva sistemului neo-comunist

                    www.tiuk.reea.net
Din cuprins:

A!!

Dan PERJOVSCHI – Aşa sîntem noi: nu

Vama Veche: Tudor CHIRILĂ – Manelişti şi fotbalişti

Poza numărului – Harry Tavitian & Ghiţă Mureşan

Aura CHRISTI – Plagiatul secolului

 

POVEŞTIUCI PE BUNE

Alexandru VAKULOVSKI - Zile fericite la Tescani

Dan PERJOVSCHI - Politica pe termen lung
Mihail VAKULOVSKI: Dardanele - Troia – Pergamum – Kuşadasi – Efes – Milet –

Pamukkale – Istanbul

Mihail VAKULOVSKI - Din Braşov în Braşov, vioa Pula

Mihail VAKULOVSKI - De acasă pînă acasă şi înapoi

Iulia VILĂU - China prin ochii mei

Vasile ERNU - Filme ru pt 2009

Daniil PIŞCU - K-lipite

“?” vklvsk: Poem de dragoste (Ion Mureşan)

 

 "Pagini basarabene" de Alexandru VAKULOVSKI:

Acasă, în casa de nebuni

Amnistie

Dragi deţinuţi ai R. Moldova, pardon, cetăţeni…

Gruzia – Patria mea

Despre publicitatea politică din Moldova

Ştiinţa şi tehnica rurală

Frate-meu trimis în Pula de Voronin

 

TiuKestionar

10 întrebări nu prea literare pentru 10 scriitori

Şerban FOARŢĂ

Aureliu BUSUIOC

Traian T. COŞOVEI

Un Cristian

Svetlana CÂRSTEAN

Ştefania COŞOVEI

Rita CHIRIAN

Liliana COROBCA

Mihai VIERU

Mihail GĂLĂŢANU

  

AncheTiuk!

Cînd criticii literari pot manipula literatura?

Liviu ANTONESEI

Cosmin MANOLACHE

Daniel PIŞCU

Pavel PĂDURARU

Mihai VIERU

Alexandru BURUIANĂ

Flori BĂLĂNESCU

Mircea IVĂNOIU

George MUREŞAN

Chris TĂNĂSESCU

Diana CORCAN

Cristian ROBU-CORCAN

 

FAKT

FoameTiuk: Alexei VAKULOVSKI - Din Buhenvald în gura foametei

Antiteze: Liviu Ioan STOICIU: Ce m-ar determina să mă las de scris

Kopilozaur: Cenuşăreasa

Teatru Tiuk: "Volodea, Volodea" de Constantin CHEIANU

 

DIALOGURI Tiuk!

Cu SAINKHO (m.vklvsk)

Cu Max CAVALERA (r.cnstntnd)

Cu Mickey ROURKE (Andrei Plahov)

Cu Lucian Dan TEODOROVICI (F. Lăzărescu)

Cu Vlad MOLDOVAN (Miki Vieru)

Cu Mihnea BLIDARIU/Luna Amară (m.vklvsk)

Cu BITZĂ (r.cnstntnd)

Cu Adi DOHOTARU (r.cnstntnd)

Cu Efram BAUH (D. Crudu)

Cu Radu MUNTEAN (m.vklvsk)

Cu Alexandrina HRISTOV (m.vklvsk)

Cu OIGAN/Kumm (m.vklvsk)

Cu Teodor DUNĂ (Ana Dragu)

Cu Arias MANZO (Simona Dăncilă)

Cu Zoltan ANDRAS/Sarmalele Reci (m. vklvsk)

Cu James HETFIELD/Metallica (r.cnstntnd)

 

Cronici TIUK!

Mihail VAKULOVSKI - Măcel în URSS (D. Crudu - „Măcel în Georgia”)

Alexandru VAKULOVSKI - Nevoile speciale ale lui Dan Sociu

Mihail VAKULOVSKI - Tratat pentru generaţia tatuaj

Al. VAKULOVSKI - Audienţă la un demon mut – un roman despre KGB şi biserică

Mihail VAKULOVSKI - Istoria lui Manolescu şi basarabenii

Vladimir BULAT - Daniel Ştein, traducătorul (Ludmila Uliţkaia)

Veronica D. NICULESCU - „Nu vedeţi nimic”, dar aţi putea încerca

Vitalie SPRÂNCEANĂ – Imperiale... cu Victor Pelevin

Andrei GAMARŢ - Inimile celor patru (Sorokin)

Mihail VAKULOVSKI - Blank (Vlad Moldovan)

Veronica D. NICULESCU - Cură de proză românească

Mihail VAKULOVSKI - The Portrait of an Idealist (Sainkho)

Veronica D. NICULESCU - Nouă vieţi într-o mie de pagini. Şi va urma (Emil Brumaru)

Mihail VAKULOVSKI - Suprema mîndrie a vulturului faţă de cioară (Marius Oprea)

Mihail VAKULOVSKI - Generaţia lui Pelevin

Richard CONSTANTINIDI - Panikon (Grimus)

Mihail VAKULOVSKI - Mic tratat de pisicologie (Şerban Foarţă)

 

My3

Mitoş MICLEUŞANU - Poeme execrabile

Roman TOLICI - Catrine Zetta Johns

George MUREŞAN - Descoperirea

Mihai VIERU - Capricii pentru Dora

Maria DAVID - Cuvinte de veghe

Friedrich MICHAEL - Alegorie şi simbol în balada „Monastirea Argeşului”

Liliana COROBCA - Imperiul fetelor bătrâne

Ovia HERBERT - De-ru-lări

Simona DĂNCILĂ - Galop rece

Flavius ARDELEAN – Iepurele

Mădălina Grama TOMA – Cuvinte în dreptul inimii

Maria DAVID - Cuvinte de veghe

Patrick CĂLINESCU - Lista neagră a cuvintelor divine

Marious PÎRLOGEA - ANDRAcadabra

George ŞIPOŞ - Poarta Rajō, la sud de Suzaku Ōji

Diana CORCAN – Vorbesc ca un vinovat

Teodor DUNĂ - Mori liniştit zile în şir şi nimeni nu află

Marian COMAN - Crama lăutarilor

  

Bun de tipar

Alexandru VAKULOVSKI – 157 de trepte spre iad

Salvaţi-mă la Roşia Montană

Iulian CIOCAN – Tuşa Frosea

  

O APĂRUT

URMUZ - „Pagini bizare”, cu 15 intervenţii de Dan Perjovschi

Dumitru CRUDU - Măcel în Georgia

Vlad MOLDOVAN - Blank

Leo BUTNARU – Răspund, deci exist

Savatie BAŞTOVOI - Audienţă la un demon mut

Iulian CIOCAN - Realitatea cu amănuntul

Paul GOMA – Gherla-Lăţeşti

Paul GOMA - Infarct

Paul GOMA - Adameva

Şerban FOARŢĂ – Mic tratat de pisicologie

La ISBN:

Cosmin PERŢA – Bocete şi Jelanii

Octavian SOVIANY – Marii oameni ai revoluţiilor

Oana Cătălina NINU – Stările intense

 
O FOST

Sainkho NAMTCHYLAK - Artă pură 100 %

Avangarda la mansardă cu Peter Waugh & Hanane Aad

Sarmalele Reci în turneu

Fără Zahăr, cu multă voie bună

Mihail VAKULOVSKI – Traseul tinerilor scriitori printre cele trei fortificaţii

Mihail VAKULOVSKI – Singurele colocvii cu ieşire la mare

  

Luna Amară

Textele noului album Luna Amară

Noul album Luna Amară (m. vklvsk)

Recenzie live a lansării albumului Luna Amară (m. vklvsk)

Interviu cu Nick (m. vklvsk)

Interviu cu Mihnea (m. vklvsk)

Interviu cu Răzvan (m. vklvsk)

Interviu cu Sorin (m. vklvsk)

Interviu cu Mihnea-Andrei (m. vklvsk)

Traduceri Tiuk!

Dintr-a voastră într-a noastră

Vladimir NABOKOV - Disperare

Vladimir SOROKIN - Ziua opricinikului

Vladimir SOROKIN - Inimile celor patru

Fraţii PRESNYAKOV - Ucide arbitrul!

Daniil HARMS - Voronin (venind în fugă)…

Agata Kristi (russkii rock)

 

Dintr-a noastră într-a voastră

Iulian CIOCAN (cz.)

Vasile ERNU (it.)

Dumitru CRUDU (cat.)

Mihail VAKULOVSKI (eng.)

Nicolae POPA (ru.)

 

 ANTOLOGIE TIUK!

Alexandru VAKULOVSKI - BONG

Alexandru VAKULOVSKI - Pizdeţ

Alexandru VAKULOVSKI - Letopizdeţ

Ştefan BAŞTOVOI - Sophi (46)

Ştefan BAŞTOVOI - Dumnezeu a vorbit

Liviu ANTONESEI - Victimele inocente

Constantin ACOSMEI - Marşul funebru

Iulian FRUNTAŞU - Poem de dragoste

Dumitru CRUDU - Dimitrie

Răzvan ŢUPA - Mici lacrimi din plastic

Şerban FOARŢĂ - Tuşa de tuş

 

Premii TIUK! 2008

Prima oară la Alba Iulia/Apulum (nu în trecere, ci două zile şi două nopţi), a doua oară la colocviile tinerilor scriitori (15-17 mai, ediţia a IV-a). Nu pentru ultima oară la Alba Iulia, sper. Pentru că-i frumos, e pe mai multe planuri, temporale, istorice, culturale, arhitecturale, un oraş cu cetate, porţi misterioase, monumente pe unde nu te aştepţi, statui care-ţi apar în cale pur şi simplu, alei cu scriitori clasici, alei cu politicieni (din ăia, nu din ăştia), parcuri, copaci şi pomi înfloriţi,  mirosuri şi adieri fine, sunete de clopote, atmosferă de vacanţă, mai ales că din cînd ne mai întîlneam unii cu alţii, deşi de multe ori ne rătăceam - cu intenţie - unii de alţii, scriitorii fiind lupi singuratici chiar şi-n grupuri. Vreau să spun că de data asta colocviile au fost pe bune, lecturi, prezentări de reviste, comentarii, discuţii pe teme concrete şi mai abstracte, dar care s-au întors imediat la existenţial. Organizare impecabilă, s-a văzut – clar – mîna lui Un Cristian, susţinut de Cosmin Ciotloş, Claudiu Komartin şi Smaranda Şchiopu, Alba Iulia ne-a primit respectuos şi elegant, prin poetul Aurel Pantea, care a dăruit fiecărui invitat cîte o carte de-a sa, „Negru pe negru”. Prima zi, 15 mai, a fost mai lejeră, cu deschiderea, un fel de conferinţă de presă şi o vizită la biblioteca fără uşi „Lucian Blaga” (nu are depozit, toate cărţile fiind la vedere), s-au făcut donaţii reciproce, noi am adus cărţile noastre, nouă ni s-a dăruit un tablouaş-sculpturică cu Lucian Blaga, apoi ne-am mutat la restaurantul hotelului „Transilvania” pentru discuţii între noi, de obicei cel mai mare avantaj al acestor întruniri scriitoriceşti, aceste discuţii la o bere rămînînd cele mai utile scriitorilor, pentru că aici te reîntîlneşti cu prietenii, faci cunoştinţă cu scriitorii pe care îi cunoşti din scris-citit, de pe mess, mailuri, reviste, cărţi, dar încă nu v-aţi văzut, te întîlneşti şi cu scriitori de care n-ai auzit niciodată, fiind, totuşi, colocviile tinerilor scriitori. De data asta însă n-a fost aşa, programul de sîmbătă (destul de încărcat) fiind strict respectat, iar discuţiile au devenit imediat încinse, concrete, exacte. Moderatorii ştiau exact despre ce şi cine e vorba, iar ceilalţi au luat în serios evenimentul (eu am fost la „proză” şi „critică literară”, dacă cei de la „poezie” sau „jurnalism” au avut altfel de discuţii – să povestească). M-am gîndit pe drumul de întoarcere (prin Lancrămul lui Blaga şi pe la Cetatea Ţărănească Cîlnic!) de ce a ieşit atît de bine, concluzia e simplă: au fost invitaţi scriitori tineri care deja sînt valori clare, oameni care au sărit de 30 de ani şi care au în spate o viaţă/carieră literară. Mulţi dintre tinerii scriitori au mai multe cărţi publicate, bine primite de public, critici şi mai ales de ceilalţi scriitori (ceea ce e cel mai important, pînă la urmă) organizează cenacluri, cluburi literare, fac reviste, unii sînt profesori, alţii ziarişti, toată lumea a fost implicată şi deşi au mai ieşit scîntei n-au fost certuri, cum se întîmplă de obicei, n-am văzut ca oamenii să se urască, ca de obicei, am văzut doar tineri faini şi simpatici, mi-a plăcut mult. Lecturile au fost mai bune, textele mai interesante şi mai profesioniste decît de obicei, prezentările mai OK, moderatorii mai bine pregătiţi/informaţi, scriitorii mai sinceri şi mai liberi cumva, mai simpli, mai puţin încordaţi, mai deschişi, mai prietenoşi parcă, mai conştienţi şi mai conştiincioşi. CV-urile lor pot fi citite pe site-ul oficial: http://colocviu2009.wordpress.com (normal că mi-ar fi plăcut să-i văd şi pe alţii, asta e clar, întrebarea-refren fiind despre frate-meu, de exemplu, dar unii n-au putut să vină, alţii n-au vrut, alţii n-au fost invitaţi, e firesc... aşa se întîmplă mereu).

Mi-a trimis Alina Surduc cîteva fotografii făcute de ea la colocviile Tomis, unele-s atît de faine încît nu mă pot abţine să nu le bag pe blog (micşorate, of course):
Cu Alina (asta e făcută de Vasilievici)

Mitoş Micleuşanu & George Vasilievici



Cu Claudiu Komartin & Dan Mihuţ

Mitoş

Mitoş, Bogdan Papacostea, io, Ion Ţiţoiu





Cu George, după colocvii

Pe drum, spre casă, de la mare la munte

Exact în aceeaşi perioadă, acelaşi hotel („Tineretului”, vizavi de liceul M. Eminescu & revista Tomis, cu pescăruşi învîrtindu-se îngrijoraţi în geam) şi cred că chiar în aceeaşi cameră ca atunci cînd am fost lovit de cea mai îngrozitoare veste posibilă, atît de absurdă în mintea mea încît mai întîi am ţinut s-o „îmbărbătez” pe mama, apoi – deşi ştiam că vorbesc cu unchiu-meu – care la telefon seamănă cu tata – îi ziceam „tătelu”... „Nu, nu sînt... el... el... nu... mai e”... Chiar acum un pescăruş a aterizat pe becul de la 10 paşi (aerieni) şi a început să se tînguie, uitîndu-se fix... în obiectiv, un pescăruş artist. Atunci, cu 2 (sau 3...) ani în urmă... la un moment dat au început să zboare cîrduri de pescăruşi prin faţa geamului, foarte agitaţi şi croncănitori, nevermorind întruna, în cercuri-cercuri nervoase... apoi a fost acel telefon...

 Colocviile revistei Tomis, Constanţa, singura revistă cu ieşire la mare, ediţia a XIV-a. Redacţia – o echipă prietenoasă şi... artistică. Vasilievici arată exact ca atunci cînd l-am văzut prima oară, pe cînd intenţiona să-şi ia pseudonimul Eminovici, Mugur s-a mutat la Bucureşti şi n-a mai avut cine să joace (după el) rolul lui Ovidiu. Ieri dimineaţă m-am dus – prin piaţa Ovidiu, pe sub statuia lui Ovidiu – pe malul mării, am coborît pe faleză şi am lăsat muzica mării să-mi spele creierul de grijile cotidiene, mă şi gîndeam că singur pe malul mării te simţi cam ca şi pe munte şi că poţi să descrii asta, dar nu există nici o metodă prin care să poţi transmite un miros. Doar… cuvintele, tot cuvintele te mai pot ajuta, dar pentru asta şi interlocutorul trebuie să cunoască mirosul, altfel vorbele sau cuvintele tale rămîn doar vorbe/cuvinte. Mergeam pe coasta dalmaţiană din Croaţia în dreapta - mare, în stînga - munte, presărat de tufe pline de floricele galbene. Am deschis geamul să fac o poză şi maşina s-a umplut de un miros pe care nu-l cunoşteam, unic, incomparabil, un miros despre care pot să vorbesc doar cu Carmina, pentru că doar noi doi am simţit acel miros care nu poate fi descris prin nici o metodă, deşi… există. ’S la mare, cu ochii pe linia udă şi totodată aeriană a orizontului, dar mă surprind gîndindu-mă la munte şi chiar şi-n cartea pe care o citesc pe drum personajele urcă pe munte. Aproape că au ajuns în vîrf... Apoi m-am întîlnit cu Mitoş, care-şi căuta aparatul foto prin geantă, pe care şi-l uitase, de fapt, acasă, şi cu ceilalţi scriitori implicaţi în eveniment: Claudiu Komartin, care a luat premiul pentru poezie, Daniel Clinci, premiul pentru critică literară/eseu, Dan Mihuţ şi fiica lui care-i seamănă perfect, Alina Surduc, care a prezentat o expoziţie de fotografie şi a şi realizat una, cred, poetul Mircea Ţuglea, Ion Ţiţoiu, care a dăruit premianţilor cîte un tablou, redacţia Tomis, printre care i-am zărit pe Raluca Şerban, Valentin Ispas, Bogdan Papacostea, Mădălin Roşioru, Laura Luban, Corina Dragomir şi alţii, sala chiar era plină-plină. Mitoş a înhăţat premiul pentru proză (unde a fost nominalizat şi frate-meu, scriitor român expulzat din România – aflu de la George că suedezii dau imediat cetăţenie suedeză tinerilor scriitori basarabeni, doar că... nu trebuie să ai cetăţenie română), eu am înşfăcat premiul pentru traducere, un premiu greu. Am cam fost răsfăţat la debut, ca scriitor, „Nemuritor în păpuşoi” fiind premiat de nea Soros dinainte de a fi editat, din manuscris, iar cartea a fost premiată de Uniunea Scriitorilor din Moldova (ţin minte şi acum acea premiere cu discuţii aprinse). Apoi poeziile din carte au intrat în antologii, au fost traduse, autorul lor a intrat în dicţionare, tata zicea că e oarecum nedrept ca o singură cărţulie să aibă atîta succes, chiar dacă a fost bine gîndită-pregătită-realizată-lansată... Ca traducător chiar am muncit ca un negru pe plantaţii, munca asta grea mi-a mîncat toată energia, timpul şi creativitatea în timpul traducerilor şi am tradus deja vreo... 10 cărţi (pe multe dintre ele – împreună cu frate-meu). Cînd traduci nu mai poţi face altceva, traducătorul în acţiune e un fel de sosie a scriitorului, e adevărat că am tradus doar de plăcere (cu excepţia de rigoare... aproape obligatorie), dar e un premiu muncit din greu, chiar mă bucur pentru el. Bogdan Papacostea, amfitrionul colocviilor Tomis, redactorul şef al revistei, a zis că premiul pentru traducere va fi înmînat de consilierul..., de fapt consilierul n-a putut veni şi l-a trimis pe adjunctul lui. Şi eu am zis că Sorokin, Harms şi Erofeev n-au putut să ajungă, dar... am venit eu după premiu. Cum am spus şi la muzeul de la malul mării, ăla cu o femeie goală în baie (mai e şi Miron Costin cu „Letopiseţul...” despre care se spune că-i, de fapt, „Letopizdeţ-ul”): Mulţumiri şi felicitări profesioniştilor de la Tomis!

 Bancul colocviilor:

Ion şi Vasile dorm în acelaşi pat. Vasile îi zice lui Ion: „Ioane, ce faci tu, măi, Ion?” Ion: „Laba”. V.: „şi simţi ceva?” I.: „Nu, nimic”. V.: „Şi atunci de ce nu-ţi faci ţie, măi, Ioane?”

 

 

(În trenul Constanţa – Braşov au urcat foarte mulţi tineri care tot ziceau de Buşteni, cu o doamnă profesoară, probabil o mini-tabără de sfîrşit de săptămînă. Am intrat într-un compartiment gol, mi-am scos cartea în care din cei trei vagabonzi Dharma doar unul ajunge în vîrful muntelui şi m-am bucurat c-o să merg în ritmul în care personajele lui Kerouac coboară muntele şi trenul se împinge pe şine spre Braşov. Doar că în ultima clipă au năvălit în compartiment trei beţivi ordinari, zbierînd unul la altul că-s beţivi şi învinuindu-se de tot felul de ticăloşii, că s-au turnat unul pe altul, că unul dintre ei i-o suge lu’ şefu’, că se lasă penetrat de patron, că e un prost beţiv, „eşti tare prost, băi beţivule care eşti şi sugi pula lu’ Petrică”. „Toţi e beţivi, bă, toţi bea, bă pulă”, i-a răspuns ăla foarte prost şi beţiv, „ia să-l sun pe pulă ăla de Petrică şi să-i spun: Bă, mînca-mi-ai pulă, muie, bă”, urlă. Îl sună, îşi înmoaie vocea, care devine imediat supusă şi mieroasă: „Salut, te-am sunat şi eu să văd ce mai faci. Da, da, da, bine, da, am băut un pic, da, bine. Baftă”. Apoi, către ceilalţi doi beţivi: „Pe jegosu’ ăsta îl doare-n pulă, jigodia”. S-au mai înjurat, au înjurat liceenele care treceau prin faţa compartimentului, murdărindu-le îngrozitor, mă şi mir că băieţii care-s cu ele nu reacţionează nicicum, deşi se pupau pe hol. Dacă la vîrsta lor ni s-ar fi întîmplat nouă ceva de genu’ ăştia trei ar fi zburat după dinţi pe cîmpiile pline de maci de pe lîngă şine, ar fi ţîşnit pe fereastra de la WC şi ar fi rămas ca-n bancul ăla cu ce e însîngerat, de carne şi se mişcă pe pămînt – juma de cîine... În sfîrşit s-au cărat, după o oră şi 40, m-am uitat după ei şi am văzut cîrduri întregi de beţivi, clătinîndu-se din tren, coborînd ca un puroi din bancul ăla scîrbos al lui C.K. cu „unde e crustă e şi puroi”).

 (21 mai 2009, în trenul Constanţa – Braşov)