nu prea JURnalul mEU, Mihail VAKULOVSKI

continuarea "nu prea JURnalului mEU, M. VAKULOVSKI", început aici: http://blogs.mail.ru/mail/vakulovski/
pe 24-12-2005, de Crăciun, pe post de porc de tăiat, tot acolo fiind şi multe albume foto: http://foto.mail.ru/mail/vakulovski/ (eh, asta o să-mi lipsească aici)

* * *

 Boris Grebenşcikov zice “Valoarea mea e în faptul că mă voi căra”

cel mai bun prieten îmi scrie “frate, trebuie să ai sînge de ţigan

nu reuşeşti să-ţi cari undeva lucrurile şi te pregăteşti iarăşi să pleci”

de fapt sînt foarte logic echilibrat stabil calm conservator gospodar

fidel obsesiv gelos îmi iubesc satul părinţii

îmi iubesc cu toată fiinţa iubita noaptea iar în ultimul timp şi dimineaţa

peste două, trei săptămîni trebuie să mă car în alt oraş

şi trupurile noastre simt asta

şi florile cresc mai repede în

ghivecele de pe ferestrele ei

şi munţii şi brazii de după fereastră

şi-au lăsat multă albeaţă pe faţă

şi eu ascult “Akvarium” şi ţie îţi place

asta

iar cînd mama ta te întreabă la

telefon

“da’ cu dragostea cum stai”

spui un “bine”

un “bine” hotărît, zici

băi, frate, aseară am picat în anii 80 (pen' juma' de conţărt d'al lu' Ştefan Hruşcă). să vezi ce muzică de estradă băgau băieţii lu’ Hruşcă, te căcai de rîs, toţi tinerei (mă şi întrebam ce au în cap), babele şi moşii din sală băteau din palme peste piesă, iar ăsta o tot ţinea cu poetul Adrian Păunescu-n dreapta, poetul Adrian Păunescu în stînga, poetul Adrian Păunescu în părţi, că aşa scria poetul Adrian Păunescu, că aşa a spus poetul Adrian Păunescu, că poetul Adrian Păunescu aşa a spus despre mine şi Vasile şi aşa cîntam la cenaclul flacăra a poetului Adrian Păunescu... păcat de el, că are voce mişto, fusesem la două concerte de-ale lui în Chişinău în anii 90 şi nu s-a schimbat deloc, dar noi ne-am mai schimbat, băi nene, nu mai putem înghiţi aceleaşi texte, acelaşi mesaj, aceleaşi versuri. poate tu nu-ţi poţi schimba stilul şi poate că nici nu trebuie (vezi cazul Tudor Gheorghe, care este admirabil şi cîntă la fel ca înainte de 89), dar fii mai atent măcar la ce spui între piese, dacă nu poţi alege versuri OK pentru cîntecele tale. bine, a şi picat aiurea, după Luna Amară tribut Nirvana, Arcana, Şuie Paparude şi Asian Dub Foundation, care au fost sîmbătă şi duminică, exact înaintea lui... săracu’.

dacă nu mă uitam pe ziarele ru nu-mi aminteam că azi e ziua lui Ilici, tzidaiseama?

hai că bag un fragment oarecum la temă din FOOTOAPARATUL, textul despre copilărie la care mai lucrez:

Yuri Gagarin este primul om care a călătorit în spaţiu, primul om care a făcut o orbită în jurul Pămîntului, primul om care a vorbit din Cosmos. A zis doar atît: "Zborul se desfăşoară normal, sînt bine". Ce s-o fi gîndit? Ia' mai lăsaţi-mă-n pielea mea, bă' nenicilor, nici în Cosmos nu mă lăsaţi în pace. Ia' mai faceţi vreo conferinţă ceva despre Vladimir Ilici Lenin sau vreo expoziţie, de exemplu pe tema Lenin în Finlanda.

 
Se discută despre tablourile de la o expoziţie de pictură cu tema Lenin în Finlanda. Pe un tablou Lenin citeşte Manifestul lu' Marx stînd întins lîngă coliba sa celebră. În altul Lenin discută cu nişte oameni simpli, avînd o privire clară şi caldă şi şapca strînsă în mîna stîngă. În altul cară o tulpină de copac cu un pădurar (el ţine de partea mai groasă, fireşte). Pe-un tablou e pictată o mare albastră, cer senin, soarele, pescăruşi.

- Şi Lenin unde-i?

- Lenin? Lenin e în Finlanda.

 
(...)

 
Tolea zice că învăţătoarea le-a spus că Lenin e chiar mai popular decît lupul şi iepurele din filmul cu desene animate „Nu zaeţ pagadi!”. Lenin blond şi bucălat de pe steluţa de octombrel, Lenin de pe tablourile de la intrare în grădiniţă, şcoală, biblioteci, magazine, Lenin de pe socluri, Lenin din „Abecedar”, Lenin din poveşti, istorii, poezii, romane, bancuri. Cînd era mic a stricat o dată o cană, iar cînd a venit mamă-sa acasă şi a întrebat cine a spart cana el a recunoscut. Lenin care-şi recunoaşte vina şi Lenin care, ducîndu-se la un subotnic, cară cu oamenii simpli copacii tăiaţi pentru ca să nu le fie frig copiilor oamenilor simpli. De care capăt al copacului credeţi că a apucat Vladimir Ilici? De capătul mai gros, mai dinspre trunchi. Pentru că Vladimir Ilici Lenin e cel mai puternic om din lume, pentru că el a făcut Marea Revoluţie din Octombrie, cea mai glorioasă revoluţie din lume în cea mai puternică şi mai mare ţară din lume - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, revoluţia care a adus hegemonia proletariatului, ţara în care e şi zi şi noapte în acelaşi timp. Acum, cînd în însorita Moldovă oamenii abia s-au trezit şi le dau la copiii lor pîine cu unt şi ou prăjit cu ceai negru, înainte de a-i trimite la şcoală, în Volgograd oamenii tocmai s-au culcat, după ce le-au spus povestea de seară cu zîna bună şi frumoasă, cu ursulică sau cu Buratino, iar în Vladivostok oamenii dorm deja de cîteva ore, visînd doar poate la comunismul care va urma după socialismul cald şi luminos.

 
(...)

 
            Frate-meu nu putea să înţeleagă de ce Lenin e „bunelu”. Zicea că bunelu’ e bunelu’ Vasile, care-i aduce bomboane, şi care se joacă cu el, nu Lenin, pe care nu l-a văzut niciodată şi nici măcar nu i-a trimis bomboane, nici o dată! Zicea că celălalt bunel, tot Vasile, a murit şi înţelege de ce nu-i aduce bomboane, dar bunelu acesta, Lenin, nu e veşnic viu? Atunci de ce nu-i aduce bomboane?

Da Tolea de peste drum îşi spunea în continuare poeziile:

 
            Bucuroşi de-atîta soare

Toţi sîntem, cei mari şi mici -

Într-o zi ca asta, mare,

S-a născut Ilici.

 
            Astăzi s-a născut Ilici -

Cel mai bun dintre bunici!

 
(...)

 
Ne-au dus la mare, o dată cu sportivii lagărului şi o dată cu detaşamentele, fiecare sportiv cu detaşamentul lui. Dar cu detaşamentele nu ne-au mai luat, ne-au lăsat în tabără, că atunci cînd am fost cu sportivii am sărit un gard şi am furat piersici şi ne-a văzut un moş şi a venit să ne identifice, ne-a ţinut minte pe toţi, chiar dacă n-a putut să ne prindă pe nici unu’. Am recunoscut, că doar cînd a venit mama lui Vladimir Ilici Ulianov acasă şi a găsit vaza de flori spartă şi l-a întrebat pe Saşa, fratele mai mare al lui Lenin, dacă el a spart vaza, Lenin a zis: Nu, eu am spart-o. “Şi din mijlocul pădurii Mamei flori i-a adunat”. Şi mamă-sa l-a iertat că a recunoscut. Iar cînd Volodea Ulianov a crescut şi a devenit Vladimir Ilici Lenin, că un albgardist s-a iscălit Volghin şi Vladimir Ilici s-a gîndit ce rîu e mai mare decît Volga şi mai mare e Lena şi a zis că el e Lenin şi i-a răspuns în ziar, cînd căra lemne din pădure şi construia comunismul împreună cu muncitorii, el, deşi era mai mic de statură, ducea capătul mai gros al copacului, trunchiul dinspre rădăcină. Am văzut asta şi-ntr-o carte de la bunelu’ din pod şi pe un tablou de la intrare în grădiniţă. Şi Lenin mai iubea copiii. Odată s-a întîlnit în pădure cu o fetiţă care se rătăcise şi a ajutat-o să ajungă acasă. “Ia russkii bî vîucil toliko za to / Cito im razgavarival Lenin”, eu ştiu rusa de la grădiniţă, cînd ne învăţa educatoarea “stol”, “stul” - idi nahui, suka, iob’ tvoiu mati, ce stol-stul, nu zaieţ pagadi, ia zi Ne boisia ia s taboi - Ne boisia ia s taboi – Nahui tî mne nujen - Mersi – Hui sasi, cam aşa sta treaba cu limba lu’ Lenin.

tata a muncit toată viaţa

ca să-şi ridice casa

tata a muncit toată viaţa

ca să-şi crească băieţii

ne-a adus şi peşte şi ne-a şi învăţat cum se pescuieşte

tata a muncit toată viaţa

ca să-şi educe şi să-şi înveţe băieţii

să-i trimită la universităţi

şi să-i aştepte acasă

tata n-a ajuns să-şi plimbe nepoţii

cu barca pe lac aşa cum visa să se întîmple

tata n-a ajuns să mă vadă tată

tata n-a fost bătrîn niciodată

a apărut GUERRILLAS SPIRIT, albumul de debut al formaţiei clujene de hardcore GUERRILLAS, încă n-am găsit albumul, dar piesa la care frate-meu a scris versurile (în rusă) poate fi ascultată pe mySpace, aici
e prima piesă - MAIA STRANA

 

ненавижу тебя моя страна

 

революция

конституция

эякуляция и поллюция

перестройка и демократия

 

моя страна

моя страна

моя страна

моя страна

 

революция

проституция

эякуляция и поллюция

this is fucking дерьмократия

 

ненавижу море ненавижу облака

ненавижу тебя моя тупая любовь

ненавижу море ненавижу облака

ненавижу слезы и когда из горла кровь

ненавижу море ненавижу облака

ненавижу тебя моя тупая любовь

ненавижу море ненавижу облака

ненавижу слезы и когда из горла кровь

 

революция

конституция

эякуляция и поллюция

перестройка и демократия

 

 ненавижу море ненавижу облака

ненавижу тебя моя тупая любовь

ненавижу море ненавижу облака

ненавижу слезы и когда из горла кровь

ненавижу море ненавижу облака

ненавижу тебя моя тупая любовь

ненавижу море ненавижу облака

ненавижу слезы и когда из горла кровь

 

и когда из горла кровь

и когда из горла кровь

и когда из горла кровь

 

нет брат

это не капец

слушай брат

это полный пиздец

Piesa poate fi ascultată - şi votată! - şi pe pe site-ul concursului POPSULI

 azi frate-meu împlineşte 30 de ani. m-am gîndit să postez un poem despre/cu/pentru el, m-am uitat pe cărţile mele de poezie şi am descoperit că e în mult-mult mai multe poeme decît credeam, multe-s scrise la el, în vestitul cămin 16 din "Pizdeţ"/Cluj, la etajele 11 sau 7 ("ce degradare"), unele - acasă-acasă, altele - în căminul unde locuiam eu, la Telecentru' (Chişinău) sau în Răcădău (Bucureşti), cu el alături... aşa că nu mai postez poeme cu el, ci două poeme cu mine la 30 de ani (încă 30 şi... PIZDEŢ!).

eu la 30 de ani

 
la vîrsta ta noi aveam deja casă şi de-acum vă aveam pe amîndoi

mi-a zis mama cu cîteva zile înainte de ziua mea

dar tu ce ai? a zis

mi-ar fi mult mai uşor să-i spun tatălui.

i-a răspuns tata

am mîncat mai departe

peste cîteva zile

peste pămînt va zbura

un mare asteroid pe care

cel mai bine îl vom putea vedea

la răsăritul soarelui cu ocheanul lui tata

poate c-am să dorm sau poate c-am să mă duc la pescuit

sau poate că, vorba lui Radu, am să mă duc dracului

pînă la urmă a cîştigat la loteria vizelor şi s-a dus în America

dar are mai mult de 30 de ani are şi casă mare în Iaşi

şi are un băiat mare de-acum

s-a însurat de tînăr şi are şi-o

soţie mişto şi are un început de burtă şi poftă de viaţă

şi prieteni care inevitabil trec unu cîte unu de 30 de ani

 

 

30

 
abia împlinisem 30

exact de cîteva ore făcusem treizeci de ani şi

ca şi la 26

cuţitul a ricoşat din nucă şi a intrat direct

pe linia fericirii (de-a lungu’) colţ cu Saturn

(am citit într-o carte de-a tatălui)

 

nu ştiu să citesc în stele

şi nici măcar în nori

în schimb dacă vrea cineva să ghicească-n cafea

să ghicească-n cafeaua mea

 

nu ştiu ce-o fi însemnînd “Saturn”

despre fericire vorbim mai tîrziu

uite şi cîteva dedicaţii muzicale la temă:
MAŞINA VREMENI - День рождения
(din păcate, sub Tîmpa netu' merge k dracu, aşa că nu pot să re-ascult piesele, să văd dacă i se potriveşte şi lui Sandu şi nu e doar de La Mulţi Ani. dar îmi plac atît de tare cei de la Maşina Vremeni, Sektor Gaza şi VV, încît ştiu că n-am cum să greşesc),
SEKTOR GAZA - 30 лет,
şi
Vopli Vidoplasova - Den Narodzhennja
(sau
aici),
Чиж&Со-День рождения,
un multfilm cu crocodilu' Ghena,
unu' cu motanu' Leopold
şi LENINGRAD - День рождения

Am văzut la comentariile de sub textele mele din „Flux” că scria cineva că ar vrea să scriu şi despre problemele din R. Moldova, nu numai despre ce se întîmplă în România, fie şi cu românii născuţi în Basarabia. În weekend am fost o fugă pînă acasă, la părinţi, şi prietenii mă întreabă – tradiţional - „cum a fost? Schimbări ceva se simt în aer...?” Nu... Adică... da, cumva. E vorba în primul rînd de vămile frăţeşti dintre cele două ţări-surori cu poduri de flori. Acolo-ţi piere cheful de tot şi de toate, şi dacă la dus dorul de ai tăi şi de casa părintească, de acasă te ajută să suporţi umilinţele vameşilor şi să depăşeşti situaţia penibilă, incredibilă, insuportabilă, inumană, inacceptabilă..., la întoarcere îţi pierzi subit răbdarea şi simţul umorului, pofta de (aşa) viaţă şi cheful de R. Md. Ce s-a schimbat faţă de data trecută? Modul de a ţi-o trage, de a te curăţa de bani, puţin cîte puţin, dacă n-au cu ce te agăţa, şi cît mai mult, cît ai – dacă, de exemplu, ai cu juma de litru de vin mai mult (limita – 2 litri, de parcă n-ar fi vinul făcut de mamă-ta şi taică-to, ci ar fi vinul lu’ mă-sa). Nu vorbesc de taxele legale, absurde şi ele, evident, ci de modul de operare al vameşilor. Înainte de a intra în vamă am stat de-am înnebunit în rîndul de la barieră, unde ar trebui doar să-ţi verifice numărul şi să te lase să intri în vamă (sau nu). Dar treceau – pe lîngă noi, cei din rînd – doar cei cu pile (toţi cu numere de R. Md), în rest – intra doar cîte o maşină, foarte, foarte rar, restul eram nevoiţi să aşteptăm pînă organele îl lucrează „cum trebuie” pe ăla dinainte. Cînd intrai, după controlul „care este”, cu toate genţile scoase din maşină (cînd îmi umbla prin genţi i-am zis să aibă grijă, că am... un cactus), cu verificarea numărului maşinii sub scaune şi la caroserie şi la motor şi cu întrebări hître, răutăcioase şi jignitoare, care nici nu mai contează (pentru că şi că şi că), vine tradiţionalul „dă-mi de-un ceai”. Dacă intri în vama md-ro cu maşina, fără „ceai” n-ai cum să treci mai departe. Fără „ceai” vameşii md nu ar fi destul de vameşi, ar fi luaţi de fraieri de ceilalţi colegi ai lor, probabil. Cînd intri în Moldova plăteşti toate taxele alea, de intrare-ieşire, staţionare pe teritoriul ţării, deparazitare, anti-gripă aviară, taxa verde, albastră, galbenă, roşie, tricoloră, bicoloră, pentru aerul curat de pe lîngă Nistru, pentru pace, pentru literatură, pentru frumuseţea fetelor nemăritate, pentru înţelepciunea femeilor proaspăt divorţate, pentru rezistenţa la băutură a foştilor colegi de clasă, pentru pămîntul primitor care îi găzduieşte aproape gratis pe strămoşi, pentru norii albaştri care ne încîntă atît de aproape de pămîntul patriei în care dacă arunci un cartof ies nouă, dacă arunci nouă – ies 99 şi dacă o cioară rătăcită scapă o nucă răsare copacul vieţii şi dacă te împiedici cu bocancul în pămînt – izvorăşte pe loc o fîntînă cu apă vie. Pe lîngă toate aceste taxe legale încep şmecheriile. Cîte zile stai? Mîine, poimîine mă întorc, trei zile. „4, deci”. „3” – „3, 4, ce importă?”. OK, nu contează, 3, 4, tot pe-acolo. Data trecută am plătit „pentru pisică”. Le-am spus că n-am pisică, apoi – n-am văzut niciodată un medic veterinar, şi trec prin vămile astea minunate de 12 ani. Treacă-meargă, plătesc şi taxa pentru pisica inexistentă sau măcar invizibilă. Acum am aflat că maşina noastră de 4 locuri e microbuz. Tipa de la casă zice că ea nu e vinovată, dar asta e taxa pentru microbuz – dublă (şi nu-ţi dă nici o chitanţă, normal). Degeaba-i arăt certificatul maşinii, unde scrie „4 locuri, 2 – în faţă, 2 în spate”, dacă-i microbuz – asta e taxa. Am lăsat mita (obişnuită şi obligatorie) de ceai, am urcat (cu pisică cu tot) în „microbuz” şi am trecut în vama românească. Am fost acasă, am văzut-o pe mama. Dacă ar accepta să vină la noi – nu m-aş mai întoarce. Doar pentru a îngriji mormintele familiei – uite că apar imediat motive... Gînduri cu gripă aviară, chiar şi după o simplă vizită, nu trebuie să locuieşti acolo ca să te îngrozeşti/gruzeşti. Noroc că m-am trezit repede la (altă) realitate. Dimineaţa autobuzul care mă duce la serviciu n-a venit la ora cînd scrie pe stîlp, a sărit peste o rută, (aproape) ca de obicei, apoi n-a venit deloc ăla care trebuia să mă ducă la spitalul unde trebuia să-mi fac analizele alea prenupţiale. N-au venit trei rute consecutive, m-am dus pe jos, deşi am abonament pe toate liniile. Medicul mi-a luat mai mult de 10 % din salariu pentru analizele pe care nu le-a făcut, scriind în maximum un minut două fiţuici pe care şi-a pus ştampila şi pa, ţi-o faci cu mîna ta! Tot mai bine medic decît profesor, am zis. Urăsc RATBV-ul! Din toată fiinţa. Urăsc vameşii! De pe ambele maluri ale Prutului, dar pe ai noştri – mai cu suflet şi mai cu scîrbă. Că o au, leafa, mică? Dar noi, ce vină avem noi?

În numărul de iarnă al Tiuk!-ului l-am premiat pe Emil Brumaru pentru "Cel mai surprinzător nou bloger" (http://www.tiuk.reea.net/premii.html). Parcă nu te-ai fi aşteptat ca un scriitor atît de popular care ajunge la o vîrstă atît de respectabilă şi care a scris toată viaţa cu pixul să-şi tragă blog. Poate şi mai surprinzător e blogerul Paul Goma, doar că Goma are site de ani de zile şi face însemnări cu regularitate, aşa că nici nu m-am gîndit la asta atunci. De multe ori ne gîndim că ne-ar plăcea să citim şi un blog ne(auto)cenzurat al lui Mircea Cărtărescu, să zicem, sau al lui Mircea Ivănescu, Şerban Foarţă, Liviu Ioan Stoiciu, Simona Popescu, Matei Vişniec, Luca Piţu... N-ar fi interesant un blog al lui Nicolae Manolescu? Mi-ar plăcea să citesc un blog pe bune, existenţial, stil jurnal, nu "literar", al unor scriitori tineri, cum mai sînt încă Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Nicoleta Esinencu, Iulian Fruntaşu, Constantin Acosmei, Dan Sociu, Ruxandra Novac etc., etc., un blog existenţial al lui Tara, Nick sau Mihnea de la Luna Amară, Ombladon sau Cheloo de la Paraziţii, Roman Iagupov de la Zdob şi Zdub, Ada Milea, Vita de la Blazzaj şi IPR, Oigan de la Kumm... Ştiu că unii dintre ei au bloguri, dar ziceam de bloguri autentice, nu reviste culturale personale.

 Hai să facem un blogerficiu şi să ne imaginăm că scriitori (români) celebri (din orice perioadă) ar trăi astăzi şi ar avea blog (acest joc ar fi interesant şi dacă am sări gardul în grădina personalităţilor istorice gen Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu sau Dimitrie Cantemir, în a starurilor din lumea sportului sau a showbiz-ului etc...). Oare cum şi ce ar scrie în blogurile lor? Hai că încep eu...

 
Neacşu

Note securistice, jalbe, însemnări despre capra vecinului ot Dlăgopole i pak despre faptul că e cel mai tare din sat şi că are chef să scrie o scrisoare, dar pur şi simplu n-are cui, că trăieşte într-o lume a analfabeţilor şi într-o ţară a analfabeţilor şi într-o perioadă care nu i se potriveşte. Blog pe care nu l-a băgat nimeni la "friends", nu există nici un comentariu, dar probabil că e urmărit, totuşi, de cineva. I b(l)og te (anti)veselit. Amin.

 
Ion Neculce

O seamă de cuvinte înţelepte, postări scurte şi interesante, comentarii lungi şi la fel de bine lucrate şi de limpezi. Faze haioase despre Cantacuzino, Cantemir, Petru cel Mare, Mavrocordat, combinate cu fragmente din „Letopiseţul Ţării Moldovei”, despre ale căror personaje scrie la comentarii faze din culise, într-un lexic simplu şi familiar.

 
Ion Creangă

Blog vesel, haios, împînzit de vorbe de duh şi proverbe rescrise în stil propriu, amuzant, plin de învăţăminte şi de înţelepciune, amintiri din copilărie combinate cu faze gen "Povestea poveştilor", despre ce-a mîncat aseară, cît a băut şi pe cine a futut, cine l-a vizitat şi ce-a vorbit cu puştiul Eminovici, despre metodele pedagogice cu care-i ajută pe copii să înveţe să scrie şi să citească, despre religie şi despre topless-ul de alaltăieri de la Ozana cea lin curgătoare, numai chestii mişto.

 
M. Eminescu

Blog depresiv şi nervos, cu însemnări scurte şi disperate, că iar a rămas fără ţigări, fără cafea, nu şi-a plătit gazda şi bulangiu' de Vianu nu vrea să-i dea o piţulă, că grecoteiu' ar trebui expulzat din ţară şi că dacă Acinorev nu vine nici în seara asta se duce la ţigănci. Că mîine trebuie să-şi trimită articolul la Timpul. N-are nici un link, se ceartă cu vizitatorii, îi înjură, multe poezii, post-uri închise şi şterse, mulţi vizitatori ajung după primul comentariu la "lista neagră".

 
Veronica Micle

Plin de poezele şi cu însemnări lungi şi amănunţite despre amanţi, pe care-i dă în gît cu descrieri amănunţite şi cu poze (aproape) indecente, caracteristici mahalagiste ale scriitorilor care i-au trecut prin pat, despre cît de mare o are Ştefan Micle şi cît de repede o face Caragiale, că ar trebui să-l vrăjească şi pe Maiorescu, că doar n-o să moară nedebutată. Descrieri ale naturii şi bîrfe despre blogurile celor care l-au cunoscut pe Eminescu. Poze cu inimioare kitchoase, clipuri cu muzică pop, multe postări în franceză şi fotografii cu critici literari de toate vîrstele.

 
Urmuz

Un blog foarte ciudat, scrie cu roşu pe fond galben, despre muzică, SF, călătorii şi mai ales despre colegii săi judecători. Nimic despre literatură, nu publică niciodată fragmente din textele sale şi nu ştie nimeni că scrie, semnează cu diverse pseudonime: Algazy, Grummer, Cotadi, Gayk, Pâlnie, Stamate, Ismaïl, Turnavitu, DemDeBu, U TV, Mitică Dragomir, scrie multe com-uri cu aceste pseudonime, care se ceartă între ele şi îşi fac declaraţii de dragoste...

 
G. Călinescu

Plin de patos, serios, orgolios, publică fragmente foarte mari din „Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent”, bagă multe poze cu scriitori şi cu căţelul său, despre care spune că e mai deştept decît Cioculescu şi că are ochi mai inteligenţi decît ai lui Ibrăileanu, impresii de călătorie, poezii (la care interzice comentariile), fragmente de roman, teatru, eseuri interminabile, pe care nu le citeşte nimeni, nu răspunde la nici un comentariu şi le şterge mereu pe cele negative, nu are link-uri, nu are pe nimeni la „Friends”, blogul se numeşte EU, SCRIITORUL ABSOLUT!

 
Mă gîndesc că acest joc imaginativ e bun şi ca anchetă, mai ales că abandonasem AnkeTiuk!-urile şi primesc şi acum mesaje că oamenii vor să răspundă la ancheta Tiuk. Aştept "propunerile" voastre - pe care le vom publica în numărul următor Tiuk! - la adresa de e-mail: revista.tiuk@gmail.com sau ca şi comentariu pe http://vakulovski.livejournal.com/

Aseară m-a sunat cineva, insistînd să mă convingă că eu nu sînt eu, ci Baştovoi. Primele ei cuvinte au fost: „Vreau să vorbesc cu părintele Baştovoi”. „Şi eu aş vrea”, i-am spus, şi chiar aş vrea, Baştovoi fiindu-mi prieten, dar şi unul dintre scriitorii mei preferaţi. Fata era disperată să vorbească cu „părintele” şi, deşi şi-a mai revenit (un pic) pe parcursul discuţiei-interogaţie, nu credea că nu-s Baştovoi, „nu cred că sînteţi Vakulovski”. OK, asta e, cînd îl suni pe Vakulovski pe numărul lui de telefon să nu crezi că-ţi răspunde Vakulovski. Mai sînt unii care mă sună pe mobil şi mă întreabă agresiv: „Da’ cu cine vorbesc?” În prima dimineaţă a anului m-a sunat o gagică să-i zică La Mulţi Ani lu’ un Vasile! I-am spus c-a greşit numărul, apoi, cînd aţipeam, m-a sunat iar, aşa că i-am zis că Vasile a ieşit după ţigări, îi transmit ceva? „Măi Vasile, iar faci glume din astea? Crezi că nu-ţi cunosc vocea?” – „Ce, n-am dreptul să glumesc? Da, da, mulţumesc, OK, şi eu te iubesc, pa”>:) Primesc pe adresa revistei de cultură Tiuk! mesaje super ciudate, unele adresate lui Luca Piţu, Paul Goma, Bin Laden, unele de liubov trist pentru Costel şi Gigel, altele inexplicabile, ultimul avînd subiectul “Întrebare - BMW cu volan pe dreapta”, ăsta: “Presupunem ca am un bmw cu volan pe dreapta si vreau sa-i mut volanul pe stanga, aveti idee de cineva cu care pot colabora? Astept un raspuns”. Dar astea-s chestii oarecum de înţeles, care se mai întîmplă, nu-s zilnice, din alea care te enervează şi te toacă încet, dar sigur. De exemplu, vii dimineaţa la serviciu. Nu e o chestie ciudată să te duci dimineaţa la serviciu, ştii? Poate e nasol, nu şi ciudat. Şi ce-ţi zice o colegă nu neapărat blondă? Corect, zice: „Bună”. Mişto ar fi să fie, totuşi, bună, dacă ar fi bună poate că ţi-ar mai trece... Şi ce-ţi mai aud urechile în fiecare dimineaţă? Aha, da, da – „Ce faci?” „Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci? - Ce faci?” (asta dacă lucrezi într-o firmă mare, altfel îţi începi dimineaţa doar cu „Bună. Ce faci?” Sau „Bună. Ce faci? - Ce faci?”). Şi faaaaaşi? Cred că pentru reprezentantele genului feminin cu mai multe circumvoluţiuni decît două e f. enervant să ţi se adreseze cu „fată”... Pentru noi e amuzant să le auzi pe două tipe fiţoase conversînd cu „tu, fată, ai auzit, fată, că...” – „tu, fată, eu ştiam înainte să se întîmple, fată, de asta”... Pe mine mă mai enervează şi diminutivele folosite excesiv... şi nefericit. „Ne vedem în 10 minuţele la o cafeluţă şi-ţi aduc şi revistuţa ca să vezi şi machetuţa”. Mă enervează cunoscuţii (foarte) bogaţi care cînd au nevoie de tine îţi transmit printr-un alt cunoscut să-i suni, că vor ceva de la tine, iar cînd îi suni zic că-s nu ştiu unde şi se întorc abia nu ştiu cînd, cînd te roagă să-i suni, că au ceva de vorbit cu tine. „Neşte scheme, neşte faze”. Nici nu le trece prin cap că poate pentru tine fiecare cent contează, apoi ei au nevoie de tine, nu invers. Mă enervează televiziunile locale care intră peste alea naţionale exact peste ştirile din sport. Mă mai enervează că abia cînd încep să mă încălzesc mi se termină semnele (cu spaţii cu tot) pentru editorial şi trebuie să pun punct. Da’ asta e, fată, ce faci? Bună. Cît e ceasu’? Ah, ar fi fost bestial dacă te-aş fi scos la o cafeluţă, dar îs într-o şedinţă şi am şi o întîlnire importantă peste 10 minuţele, nu te enerva, fată, pînă ajung comandă şi tu o cafeluţă, răsfoieşte revistuţa... şi nu mă mai enerva.

 Post Scriptum Imediatum: Abia am ajuns la „şi nu mă mai enerva” şi a sunat iar... tipa care susţine că-s Baştovoi, mi-e martoră şi Raluca, i-am dat telefonul să-i spună cu cine vorbeşte. Apoi tipa a zis: „Dar data trecută am vorbit cu altcineva”.

noi cu Baştovoi (în centru), demult, în alt mileniu, în altă ţară, în altă viaţă

de azi frate-meu, Alexandru VAKULOVSKI, publică un roman foileton, căruia-i zice "roman urban", din cîte văd din articolul despre, MĂNĂŞTUR MON AMOUR se numeşte şi poate fi citit - sîmbătă de sîmbătă - în Clujeanul (care e şi pe net - www.clujeanul.ro), iată link-ul la prima parte: http://www.clujeanul.ro/cultura-timp-liber/mon-amour-manastur-i-2408494#comments

mie-mi place cum l-a început şi am mare încredere, nu fac alte comentarii - care ar fi fost pe text - doar pentru că e vorba de romanul lui frate-meu (încă nu ştiu cine a autorul copertei, aşa că îmi permit să spun că nu-mi prea place, chiar dacă poate că exprimă starea de fapt din Mănăştur - un cartier al Clujului)

şi partea a II-a: REGELE SCULELOR

partea a III-a: Pedofilia "sanitară"

partea a IV-a: Răni

partea a V-a: Doctorul pacient

partea a VI-a: Cap de mort în noapte

VII. Dumnezeu nu vrea să-ţi răspundă

VIII. Guerrilla Spirit

IX. Să-ţi fuţi cârpele
 
X. Pe aripile zoofiliei

XI. Fuck up cu Doho

e un poem mai vechi, din perioada braşoveană a lu' Dudu, cred că nu-l mai are, dar la mine chiar că se păstrează aşa ceva.

***

 

criticii literari mănîncă tot timpul acasă…

nevestele lor gătesc bine… cafeaua băută

în fotoliu… noi încă n-avem

neveste şi nici telefon… mi-am cumpă-

rat astăzi încă  o pereche de

ciorapi… prostule, nu ştii să faci

economii… am să scriu despre

vidul din mine… a scris mai

înainte livius ciocîrlie… criticii

ăştia ştiu tot… ce bine e că

nu s-au apucat şi de poezii… noi

abia de mai respirăm… n-avem neveste

şi nici telefon… ne facem singuri

mîncarea şi ne urcăm

în avion…

cînd speli vasele este la fel

ca şi cu scrierea unei poezii…

vasele curate întotdeauna

sînt goale…

tată, casa noastră e deja pe strada Alexei Vakulovski

ştii, casa ta e pe strada Alexei Vakulovski

casa lui Alexei Vakulovski e pe strada Alexei Vakulovski

tată, casa ta e pe strada care poartă numele tău

tată, numele tău de la „destinatar” s-a mutat la „strada”

tată, adresa mea nu mai e casă, adresa mea e stradă

tată, acasă al meu e în stradă

nu degeaba spunea mătuşa Valea atunci că-s

copilul străzii

nu degeaba în copilărie a venit să mă pîrască la tine

că spun poezii cu prostii, aia cu „plouă, plouă”

copilul ploii copilul străzii Alexei Vakulovski

 

ştii că prietenul tău austriac îţi mai trimite cafea şi ciocolată

şi chipul tău e pe zidurile oraşului în care trăiesc

pe zidurile din oraşul în care munceşte frate-meu?

ne oprim în drum spre serviciu

în drum spre casă ca să ne mai tragem sufletu’

tată, nu mai contează cine a scris TU

eu sau fratele meu

acum multe nu mai au nici o importanţă

tată, acum scrisorile pentru mama se duc pe str. Alexei Vakulovski

 

tată, numele tău e pe coperta unei cărţi

aşa cum ai visat

lucrurile tale-s acolo unde le-ai lăsat

tată, numele tău e pe casele vecinilor tăi

din sat

numele tău e pe casa ta

numele tău e tatuaj pe casele oamenilor cu care ai băut un pahar de vin

pe care i-ai salutat de atîtea ori şi i-ai înjurat de atîtea ori

cu care ai glumit şi pe care i-ai ajutat şi i-ai învăţat

să scrie să deseneze şi să trăiască

cum spunea unul din elevii tăi –

„pe mine numai Alexei Vakulovski şi tata au dreptul să mă certe”

pe mine cine să mă ierte?

  "Мне уже сорок с лишним лет, я уже в принципе могу и помереть".

s-a dus şi Egor LETOV, liderul formaţiei GRAJDANSKAIA OBORONA (poet, muzician, pictor..., avea 43 de ani, a murit în somn. ultimul lor album se numeşte „De ce avem vise” (traducere cuvînt cu cuvînt – „De ce visăm vise”), despre care Letov spunea că e ULTIMUL...

 http://www.youtube.com/watch?v=Y6_0GQrGU3c&feature=related

 piese de pe ultimul album GO: http://gr-oborona.ru/pub/rock/sny.html

 

Панк и рок-н-ролл

Они меня спросили: "Кто ты такой?"
Они меня спросили: "Во что ты веришь?"
А я ответил им, что я простая птица
А я ответил им, что моя мать - ворона
Я верю только в панк и рок-н-ролл

Они меня спросили: "Как тебя зовут?"
Они меня спросили: "Откуда ты пришел?"
А я ответил им, что мое имя Джа
А я ответил им, что я пришел оттуда
Где вечно правят панк и рок-н-ролл

Они меня спросили: "Зачем ты живешь?"
Они меня спросили: "Чего ты ждешь?"
А я ответил им, что я живу для кайфа
Я жду, пока начнется ядреная война
И я играю панк и рок-н-ролл

Они меня спросили: "Где ты умрешь?"
Они меня спросили: "Чего ты найдешь?"
А я откинул лыжи в вонючей канаве
Отправился туда, где восходит солнце
И вновь танцую панк и рок-н-ролл

"Как тебя зовут?"

Şi un fragmentuţ din romanul lui frate-meu: LETOPIZDEŢ. Cactuşi albi pentru iubita mea (Ed. IDEA), unde e o caracteristică foarte exactă a lui Egor:

24. Pe drumuri

Drumul din România în Republica Moldova mă macină, nu numai fizic, ci şi psihic. Iarăşi vama cu întâmplările ei imprevizibile, apoi mai e şi trecerea de la o mentalitate de căcat la alta care, deşi e geamănă şi e cu acelaşi miros, e totuşi diferită.

În Chişinău mă întâlnesc cu vechi prieteni, care uneori îmi mai fac surprize cu schimbările lor. Ba se apucă unu’ de fumat, ba alţii se lasă, se căsătoresc, divorţează, fac copii… De fiecare dată am o senzaţie că în Chişinău e o agitaţie mare, că abia pot prinde firul lucrurilor ce se întâmplă alături de mine, cu mine.

Ajung pe la Harms, unde de fiecare dată ştiu că voi asculta nişte muzică despre care nu ştiam că există. De data asta am dat de Grajdanskaia abarona, cu Egor Letov. Sunt dintre primii punkeri ai URSS-ului.

Letov, zice Harms, de fiecare dată când ieşea din casă era bătut. Avea pe capul lui o echipă care aveau ca serviciu să-l bată de câte ori îl întâlnesc. Şi îl întâlneau de câte ori ieşea, căci îl aşteptau. Oricum, Letov i-a tot futut pe comunişti, pe toate felurile de –işti. După căderea comunismului însă s-a întâmplat ceva surprinzător. Astfel Grajdanskaia abarona a intrat într-o mişcare ultranaţionalistă, împreună cu Karozia metala.

Probabil Egor nu mai poate trăi decât la limită, e obişnuit să fie extremist, o fi primit atâta bătaie de s-a tâmpit. Sau nu se mai poate opri. E păcat, fiindcă băieţii sunt chiar foarte buni, nu fac parte dintre punkerii care au ales punkul fiindcă nu ştiu să folosească instrumentele. Jirinovski când a fost întrebat care sunt formaţiile lui preferate a răspuns: Grajdanskaia abarona şi Karozia metala.

Încă o formaţie descoperită datorită lui Harms e Leningrad. Tot e un fel de post-punk, îi iau la mişto pe toţi, îşi bagă pula în toate.

Harms când se trezeşte ascultă câteva piese de Vâsoţki, ca ziua să meargă bine. Harms e rocker, şi nu unu’ obişnuit, ci un rocker care ascultă numai rock rusesc şi din Moldova. Am încercat să ascult şi rock străin, mai sunt formaţii bune, Led Zeppelin, The Doors, dar nu merg aşa bine ca astea.

Desigur că nu-s de aceeaşi părere cu el, dar asta nu strică prietenia noastră. Poate că într-o zi îl voi surprinde ascultând Eminem, Guano Apes, Staind… Oricum, acum avea pe computerul lui pe un folder manele câteva piese de Paraziţii. Mai asculta şi Luna Amară. Harms s-a lăsat iar de fumat.

Când am fost în Chişinău împreună, te-ai cam speriat de Harms. Cu glumele lui şi râsul ce cade în cascade. Harms povestea despre ultimele sale aventuri cu propoziţii de genu’: am vrut să-i fut una-n bot curvei, da’ am tras una-n perete, dă-o-n pizda mă-sii! Atunci am tras o beţie de vodcă cu Ski şi cu Harms. Ne-am făcut varză, Harms a început să se plimbe cu puşca prin apartament.

Ţi-a plăcut Chişinăul, deşi nu prea înţelegeai ce se vorbeşte în jurul tău. Mă aveai doar pe mine, în rest străini. Nu ştiai ce gândesc, ce vorbesc. Moldova ţi s-a părut o ţară străină, deşi frumoasă, la fel de rece. Eu aparţineam ei, eram acasă, tu erai în aer. Exact invers. Aşa cum a fost la venirea mea în România. Ceea ce vreau eu e să ne simţim străini ambii, undeva mai la Vest.  

am făcut rost de STARE DE URGENŢĂ 2 şi 3 (mersi fain, Marius), dar, deocamdată - un text din SdU 1, recomand şi textul, şi - mai ales - pe autorul lui; bag şi o poză de la super show-ul lui Mitoş de pe 14 februarie de la Braşov, cînd a avut ca şi concurenţă Luna Amară şi KUMM, în alt club din oraş, dar a fost plin şi acolo, şi acolo:

Mitoş Micleuşanu

(planeta moldova)

 
Tărâmul lui Kafka

 Dacă sunteţi român (din Basarabia), dar mai doriţi o cetăţenie română pentru România de peste Prutul României de dincoace de Prut, nu există nimic mai simplu! Trebuie să aveţi la dumneavoastră următoarele hârtii:

Certificatul de naştere în două exemplare, certificatul de ovulaţie al mamei, certificatul de ejaculare al tatălui, certificatele de deces ale strămoşilor până la Adam, certificatul de retezare a cordonului ombilical, certificatele de garanţie ale sicrielor strămoşeşti, declaraţia de venit, declaraţia de plecat, cerere-tip în patru exemplare, cerere-tip de tip nou cu anexele opt şi nouă comple­tate, ştampilate, împuternicire în trei exemplare, implorare cu semnăturile comisiei de aprobare, patru poze alb-negru, nouă poze color, şase poze înrămate, o poză cu expresie de îndurare, autobiografia publicată la Editura Ministerului, acordul vecinilor şi semnăturile pensionarilor din scară cu permisiunea lor să existaţi în spaţiul tridimensional, doi curcani, un sac de cartofi, fişa medicală şi xeroxul color al copiei foto după cartea de muncă pe ambele părţi şi pe lateral, amprentele digitale de la omucideri, cazierul şi dosarele de la Securitate, patru kile de cafea, o şampanie, un buchet de flori pentru dactilografă, un parfum pentru stenografă, analize de sânge din toate degetele de la mâini şi picioare, radiografii, tomografii, electrocardiograme, endoscopii şi electroencefa­lograme semnate de Ministrul Sănătăţii, probe de urină, transpiraţie, lacrimi, salivă, spermă şi muci, testele de alcoolemie din ultimii trei ani, testul ADN, NDA şi ABC, fotografiile din copi­lărie, jucăria preferată şi bineînţeles compunerea la tema standart “Paşaportul meu”, scrisă şi apro­bată de Ministerul Culturii, după care veţi depu­ne jurământul solemn. Apoi trebuie sa mergeţi la bancă şi să achitaţi taxa taxelor, taxa subtaxei şi subtaxa suprataxei. Apoi, după ce veţi trece con­trolul venerologic, veţi merge la motelul “Malena” unde veţi alege o fată de procedură, după gustul dumneavoastră. Veţi plăti taxa de sex oral şi veţi putea intra la rând, pentru aprobarea primului set de acte, care trebuie depus pentru a intra în baza de date. Veţi primi un telefon pentru programare, la secţia “depuneri” şi vă veţi prezenta cu cererea de emitere a numărului de ordine din banca de date, pentru eliberarea buletinului provizoriu până veţi obţine acceptul instanţelor pentru înaintarea următoarelor acte necesare. Succes!

 (Stare de urgenţă, nr. 1)

http://miculftiriadi.wordpress.com/2008/02/14/alexandru-vakulovski/

dintr-un interviu mai vechi cu Nicolae Manolescu
alt fragment aici

dintr-un interviu mai vechi cu Mircea Cărtărescu

un interviu cu Junkyard de la Şuie Paparude

Gabriel H. Decuble la Biblioteca de Poezie

nr. 18

ĂŞTIA SÎNTEM:
Mihail VAKULOVSKI, Alexandru VAKULOVSKI, Viorel CIAMA,
Dan PERJOVSCHI, Carmina TRÂMBIŢAŞ

MOTO:
"Tiuk" de Daniil HARMS

AVANGARDA lui Leo BUTNARU

DIALOGURI Tiuk!
Interviu cu OIGAN, KUMM (m.vklvsk)
Interviu cu Vali RAUCA, GRIMUS (m.vklvsk)
Interviu cu Hanno HOFER, NIGHTLOSERS (m. vklvsk)
Interviu cu Dan BYRON (m. vklvsk)
Interviu cu Mihnea BLIDARIU, Luna Amara (m. vklvsk)
Interviu cu Leo BUTNARU (m. vklvsk)
Interviu cu SERGO, GUERRILLAS (a. vklvsk)
Interviu cu Igor CASU (m. vklvsk)
Ymterview cu TOMA, MAUSER (a. vklvsk)
Interviu cu MYSHA, Za' Duff (m. vklvsk)
Interviu cu CELELALTE CUVINTE (m. vklvsk)

LecTIUK!
Mihail VAKULOVSKI - O noua medalie pentru pieptul lui Brejnev
Mihail VAKULOVSKI - A(II)Rh+. Donatoare Nicoleta Esinencu
Mihail VAKULOVSKI - Vreau sa simt TRAVKA
M. Vklvsk - Mi-e rau la cap, ma doare mintea (Radu Paraschivescu)
Mihail VAKULOVSKI - Poveste cu povesti

My3
Mihnea BLIDARIU - Sing (Dresden Dolls)
Nick FAGADAR - Continuu sfirsit (poezii)
Bogdan SUCEAVA - O calatorie in jurul lumii
George VASILIEVICI - Poem

(etc., vezi pe site - www.tiuk.reea.net)

A!!
Portrete de securisti: Marius OPREA - Vl. Mazurov
Antiteze: L.I. STOICIU - „Omagii” colaborationiste, demisii morale
L.I. STOICIU - Iresponsabil si fara misiune la inceput de secol
O ? pentru Gheorghe IOVA (m. vklvsk)
Ruxandra CESEREANU - “Maimutirea” romanilor (eseu)
Adrian DOHOTARU - Anii ’60 vazuti de 10 tineri clujeni
Nicolae CIOCA - Jurnal de telefon
Zi "horror" din viata unei super femei (ghici autoarea)
Veronica D. NICULESCU - Dragalasi si meschini

 ANTOLOGIE TIUK!
Alexandru VAKULOVSKI - Pizdetz (roman)
Alexandru VAKULOVSKI - Letopizdetz (roman)
Alexandru VAKULOVSKI - Bong (roman)
Mihail VAKULOVSKI - Patrie